Stii?

Ma intreb... stii cum e sa iti doresti atat de mult un lucru incat sa nu ai niciodata suficiente cuvinte sa poti descrie?
Stii cum e sa crezi atat de mult in ceva incat parca nu concepi sa fie altfel?
Cum e sa simti cu fiecare celula din corp, fiecare por, fiecare respiratie si gand un anumit lucru?

Oare... stii ce inseamna sa crezi cu toata fiinta ta, cu tot ceea ce te defineste ca om?
Sa fii complet orb si sa simti doar un singur lucru?

Ma intreb... stii cum e sa speri atat de tare intr-un lucru incat daca nu ai face-o e ca si cum nu ai putea respira?
Stii cum e sa crezi in destin si el sa rada de tine?

Oare... stii cum e cand vezi ca realitatea e total diferita de ceea ce tu ai simtit, ai crezut si ti-ai dorit cu atata putere si convingere?

Stii cum e sa te trezesti intr-o noua zi si sa nu iti doresti sa deschizi ochii? Sa ai impresia ca ai dormit o vesnicie si ca ai visat...ca doar ai visat urat. 

Iar daca ai deschide ochii, ai realiza ca nu a fost doar un vis.

Si fiecare celula din corp, fiecare por, fiecare noua respiratie si gand sa iti spuna ca nu, nu ai crezut in zadar.

Si totusi...

De ce?

Se spune ca daca vrei un lucru cu adevarat si lupti pentru el, o sa il ai.

Se spune ca daca crezi indeajuns de mult in ceva, acel lucru o sa devina realitate.

Pana nu demult credeam in lucrul asta, dar mi s-a demonstrat ca nu e asa.
Poate pentru ca Cel de Sus iti da ceea ce ai nevoie si nu neaparat ceea ce vrei.
Deseori se intampla ca ceea ce vrei sa nu coincida cu ceea ce ai nevoie.

Si atunci ce faci cu dorinta imensa pe care o simti?
Ce faci cu golul pe care il ai in momentul in care realizezi ca ceea ce iti doresti mai mult nu se intampla?
Cum ramane cu sperantele care ti le-ai facut?
Le arunci?
Le ingropi undeva intr-un loc uitat de lume?

De ar fi asa simplu...
De ar fi asa simpla viata.

Tot ce te macina si te mistuie pe dinauntru sa lasi in urma ta si sa nu intorci capul, regretand si spunand mereu: de-ar fi fost altfel... de ce nu a fost altfel..?

De ar fi asa...

Totul sau Nimic

Incerc sa inteleg oamenii, cine sunt, ce vor, ce fac.
Incerc sa inteleg relatiile, cum sunt si incotro merg.
Incerc sa ma inteleg pe mine, cine sunt, ce vreau si unde vreau sa ajung.

Si nu reusesc. In fiecare zi intalnesc tot felul de oameni diferiti, cu idei, comportamente, atitudini diferite. Si sunt constienta ca fiecare are calitati si defecte.

De asemenea, in fiecare zi vad relatii de iubire care se formeaza, dar mai ales care se destrama.
Si atunci, tot mai des imi pun intrebarea: intr-o relatie e bine sau dai totul sau atat cat trebuie?

"I'm someone who is looking for love, real love, ridiculous, inconvenient, consuming, can't leave without each other love."

Eu sunt genul de persoana care se indragosteste nebuneste. profund. idealistic. Oricat am incercat in cei 24 de ani care ii am sa plac o persoana, daca nu are acel ceva, sau daca nu imi spune nimic, nu pot juca teatru, nu ma pot preface ca o plac, ca o accept asa cum e intr-o posibila relatie.
Recunosc ca au fost momente cand am dat o sansa unei persoane care nu imi spunea nimic si ce e drept, nu am regretat. Dar asta se intampla rar.

In general, eu iubesc si imi doresc o iubire in care sa dau totul, trup, suflet, ganduri, sentimente. Eu dau totul sau nimic.

Dar in acelasi timp ma uit in jurul meu si imi pun multe intrebari referitoare la atitudinea mea. Relatiile din ziua de azi sunt atat de subrede si instabile inca de la inceput, incat stai si te intrebi unde o sa ajunga, cat de departe.

Am ajuns in prezent sa spunem te iubesc pe facebook si nu fata in fata.
Sa vorbim mai des pe internet decat personal. Sa avem mai mult o viata virtuala, decat sociala in sensul adevarat.

Nu stiu daca e firesc, dar refuz sa cred in asemenea relatii. In relatii pur virtuale, care nu transmit nimic, chiar daca avem impresia ca e marea iubire.

Totusi... intr-o relatie e bine sa dai "totul" sau doar cat trebuie? Si apoi cum stii cat trebuie? Daca El spune "Te iubesc" ii spui si tu, daca el iti spune "mi-e dor de tine", intorci fraza si atat? Pe de alta parte, ce inseamna "totul"?

Nu stiu pentru altii, dar pentru mine "totul" inseamna sa impartasesti aerul respirat, momentele de tristete, de bucurie, sa simti ceea ce simte si el, sa fii atenta la starile, sentimentele Lui. Sa stii cand sa ii lasi spatiu si cand sa il ridici de jos. Sa ii dai incredere in sine, sa fii alaturi de el indiferent de situatie. Sa te lasi pe tine pentru a-i fi lui bine. Sa simti ca problemele lui sunt si ale tale.

Uitandu-te in jur si vazand cum sunt oamenii in prezent, oare mai ai curaj sa faci asta? Oare mai ai tarie sa daruiesti totul fara sa primesti nimic in schimb? Mai ales daca ai facut asta o data si nu te-ai ales decat cu intrebarea dureroasa: "Pentru ce?"

Pentru ce toate astea, pentru ce sa i te daruiesti cu totul, pentru ce sa te lasi pe tine pentru a-i fi lui bine?
Pentru ce?
De ce?

Dezamagita.

Sunt dezamagita. De mine. De tine. De toti care ma inconjoara.

Sunt dezamagita de mine pentru faptul ca tot cred in oameni si nu reusesc sa imi invat lectia asta.
Sunt dezamagita de mine pentru ca tot imi pun sperante, pentru ca imi fac vise care nu se indeplinesc.
Sunt dezamagita pentru ca uneori cred atat de mult intr-un lucru incat atunci cand nu se indeplineste adun frustrare si multe intrebari "de ce?" fara raspuns.

Sunt dezamagita de tine, pentru ca nu esti cum credeam, pentru ca in general nimic nu e cum crezi.
Sunt dezamagita de tine pentru ca sub orice forma ai fi, eu tot cred in tine.

Sunt dezamagita de intuitia mea, pentru ca in ultima perioada imi tot face farse.
Sunt dezamagita de credintele mele, pentru ca pe zi ce trece imi dau seama ca ceea ce cred nu e bine.
Sunt dezamagita de sufletul meu pentru ca mereu se ataseaza de oamenii care trec prin viata mea si uita sa se mai gandeasca la el. Pentru ca prea des se avanta, se indragosteste, iubeste si spera, in zadar.

Sunt dezamagita de soare, de florile frumos mirositoare, de aerul cald care nu ma lasa sa respir.
Sunt dezamagita de oameni, pentru ca sunt genul de persoana care crede in ei cu toata fiinta si tot aceea care isi primeste un sut in fund de la ei.
Sunt dezamagita ca de multe ori simt ca nu am putere sa merg mai departe.
Sunt dezamagita pentru ca nu stiu in ce directie sa ma indrept, incotro sa merg si cum sa ma comport.

Sunt dezamagita. Profund dezamagita. Pentru ca lucrurile nu sunt asa cum am sperat si mi-am dorit atat de mult sa fie.

Sunt dezamagita si mi-e ciuda ca nu pot fi altfel.
Rece, dura, puternica in fata vantului.... precum o piatra.