tag:blogger.com,1999:blog-57927316461897651122024-02-08T15:05:12.050+02:00Betia.GanduluiBetia.GanduluiAndreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comBlogger57125tag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-48223793902366372562013-03-14T21:26:00.002+02:002013-03-14T21:34:53.926+02:00Coincidenta sau destin?Mereu mi-a placut sa stau sa observ cum unele lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample.<br />
Mi-a placut sa ma uit in urma mea si a deciziilor luate si sa observ unde m-au dus ele si cum m-au format ca om.<br />
Mereu am crezut in destin si in ceea ce este scris sa se intample, dar in acelasi timp am crezut si in continuare cred in faptul ca fiecare hotarare si pas pe care il facem ne duce intr-o directie sau alta. Si astfel, ne putem modifica singuri traseul vietii.<br />
<br />
Mi-a placut mereu sa cred in coincidente, in acele momnte sau situatii care pareau ireale, dar care aveau loc tocmai cand nu te asteptai. Si iti lasau in suflet un sentiment placut, ca acel lucru sau intamplare trebuia sa fie atunci, acolo, in acel moment din viata ta. Te simti astfel, omul potrivit la locul potrivit.<br />
<br />
Am crezut intotdeauna, de asemenea, in intuitie. In a mea intuitie.. am crezut cu tarie ca ceea ce imi spune e atat de adevarat incat nu poate fi altfel, incat daca lucrurile stau altfel decat cum imi dicteaza ea, inseamna ca lumea e cu susul in jos si ca in acel moment, ceva s-a intamplat in univers daca EA a dat gres.<br />
<br />
Dar de multe ori, in ultima perioada, intuitia mi-a jucat feste, coincidentele nu mai pareau coincidente, ci simple intamplari fara sens, iar fiecare pas facut si decizie luata parca nu mai faceau parte din mine si din destinul meu. Parca lumea e intoarsa pe dos, parca eu nu mai sunt stapana pe simturile mele si totul in jur ia forma unor lucruri efemere, din care nimic nu ramane.<br />
<br />
Si, ca deobicei, cand cred in ceva cu toata fiinta mea, mi-e greu sa accept ca poate nu e asa, mi-e greu sa concep ca anumite coincidente nu iti creeaza viata, ca destinul nu ti-e scris, ci ti-l faci doar tu cu mana ta si ca poti sa esuezi in prea multe decizii luate.<br />
Da, cred ca destinul ti-l faci tu, dar in acelasi timp cred ca depinde si de o forta suprema care te pune in anumite situatii mai mult sau mai putin impevizibile, situatii in care trebuie sa alegi intre doua sau mai multe variante, sa alegi stanga sau dreapta, bine sau rau, daca sa mergi inainte si cand anume sa te opresti.<br />
<br />
Coincidenta sau destin?<br />
Consider ca fiecare are un rol si cred ca daca nu ar fi unele coincidente, viata nu ar fi poate la fel de frumoasa.<br />
<br />
Astept momentul cand o coincidenta imi va crea destinul si intuitia mea va stii cu adevarat.<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-32232454647575976662013-03-11T22:10:00.002+02:002013-03-11T22:51:18.960+02:00Nu intelegCand credeam ca lucrurile incep sa se aseze, in sfarsit, pe un fagas normal, viata mi-a mai dat o lectie. Nu pot sa inteleg si nu am sa reusesc, cred ca niciodata, sa inteleg oamenii. Nu le inteleg actiunile, deciziile si modul cum aleg sa se comporte.<br />
<br />
Nici eu nu sunt perfecta si nici nu vreau sa cred asta. Toti avem calitati si defecte, dar urasc atunci cand un om se comporta de parca ar fi singur pe lume si nu e constient sa actiunile sale pot avea repercursiuni asupra celorlalti. Si sufar cand vad ca cei din jur nu se comporta conform asteptarilor mele sau macar dupa cum ma comport eu. Si urasc atunci cand ma atasez prea repede de oamenii trecatori doar prin viata mea.<br />
<br />
Nu inteleg cum totul poate parea normal, ca un semn venit din alta dimensiune, cum intuitia si inima sa iti spuna ca da, ai dreptate si totusi...lucrurile sa nu fie asa.<br />
Nu inteleg cum poti juca alt rol decat acela care ti-a fost dat.<br />
Stau uneori si ma intreb...chiar totul a fost in imaginatia mea? Doar mi s-a parut? Sau abia m-am trezit din vis?<br />
<br />
Inca o data, pentru a mia oara in cei 25 de ani, nu inteleg cum poti sa simti cu toata fiinta ta, un lucru ca asa ar trebui sa fie si totul in jurul tau sa iti confirme, si totusi... sa nu fie.<br />
<br />
Tot mai des, se intampla sa fiu socata de ceea ce fac oamenii. Si tot nu reusesc sa imi invat lectia, sa incerc sa fiu altfel.<br />
Mi s-a zis ca sunt vulnerabila, ca am un mod aparte de a ma apropia de persoanele din jur. Si probabil asa e. Dar nu pot altfel. Asta e felul meu de a ma exprima, de a simti, de a trai.<br />
Daca nu urasc, sau iubesc, daca nu sufar cu toata fiinta mea, simt ca nu traiesc. Daca prin toti porii mei nu transmit iubire, atunci cand sunt indragostita, sau tristete, in cazul in care sunt suparata, nu sunt eu.<br />
<br />
Asta sunt eu. Si gresesc, si sufar...si cu greu ma ridic de jos, ma scutur de praf si merg inainte.<br />
Si imi pare rau si as vrea sa pot fi alta persoana.<br />
Dar, din pacate, nu sunt.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-78173570978499636692013-01-15T22:33:00.002+02:002013-01-15T22:33:15.802+02:00Totusi, iubireaSi totusi exista iubire<br />
Si totusi exista blestem<br />
Dau lumii, dau lumii de stire<br />
Iubesc, am curaj si ma tem.<br />
<br />
Si totusi e stare de veghe<br />
Si totusi murim repetat<br />
Si totusi mai cred in pereche<br />
Si totusi ceva s-a-ntamplat.<br />
<br />
Pretentii nici n-am de la lume<br />
Un pat, intuneric si tu<br />
Intram in amor fara nume<br />
Fiorul ca fulger cazu.<br />
...<br />
<br />
Si totusi exista iubire<br />
Si totusi exista blestem<br />
Dau lumii, dau lumii de stire<br />
Iubesc, am curaj si ma tem.<br />
<br />
Adrian Paunescu<br />
Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-23282888963842502512012-10-11T18:19:00.001+03:002012-10-11T18:19:47.560+03:00Ce-ar fi daca...?Ce-ar fi daca intr-o zi ai disparea de pe fata pamantului?<br />
Ce-ar fi daca pur si simplu ai pleca dintr-o data din viata ta?<br />
<br />
Cum ar fi sa dispari, macar pentru cateva minute si sa vezi care persoane iti sunt cu adevarat alaturi si care sunt doar trecatoare prin viata ta?<br />
<br />
Cam asta am descoperit eu in ultimele 2 saptamani. Cum ar fi viata mea daca nu as fi eu in ea. E ciudat. Dar intr-un fel si intr-o anumita masura asa a fost.<br />
<br />
In aceste ultime saptamani, am avut ocazia si sansa unica de a vedea cum sunt oamenii dragi sufletului meu, cat de mult le pasa de mine si ce ar face daca... mie nu mi-ar fi tocmai bine.<br />
Recunosc ca am fost surprinsa de unii dintre ei si profund dezamagita de altii.<br />
<br />
Da, doare sa vezi ca nu toata lumea care credeai ca iti este alaturi, de fapt nu este langa tine.<br />
Doare si te intristezi cand stii ca esti in stare de multe lucruri pentru cei dragi, iar ei nu isi pot da silinta sa te intrebe cum te mai simti, daramite sa te mai viziteze la spital.<br />
<br />
Intr-un mod ciudat si neplacut, Cel de Sus iti da o lectie si parca iti deschide larg ochii sa vezi realitatea asa cum e si sa nu mai visezi.<br />
<br />
Cum ar fi lumea ta, fara tine in ea?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-42315064003424031442012-08-23T21:34:00.000+03:002012-08-23T21:34:16.138+03:00Ma gandeam din nou zilele astea la oameni, la cum sunt ei si cum se comporta in anumite situatii.<br />
Si bineinteles ca m-am surprins si pe mine in anumite situatii facand unele lucruri pe care nu credeam ca as putea sa le fac, ca as avea puterea si curajul sa le fac.<br />
<br />
Si asta m-a dus cu gandul la faptul ca viata te pune uneori in situatii inedite si tu, ca <i>om</i>, reactionezi in unele moduri in care nici nu te-ai fi asteptat.<br />
E ciudat... e ciudat cum te vezi facand un lucru pe care cu ceva timp inainte nici nu te gandeai ca ai putea sa il faci.<br />
<br />
Viata, destinul sau Dumnezeu te aduc in situatii jenante, penibile, intortochiate, amuzante uneori si te inseamna sa actionezi, intr-un fel sau altul. Si abia in situatiile respective, incepi sa te cunosti cu adevarat pe tine ca <i>om</i>.<br />
<br />
Cred ca toate lucrurile pe care le faci, mici sau mai mari, care par foarte importante sau doar prea nesemnificative pentru a fi luate in seama, toate te definesc pe tine ca <i>om</i>, ca persoana, ca femeie/barbat, sotie/sot.<br />
<br />
E ca si cum ai construi o cladire, caramida cu caramida. Asa si noi ca oameni, fiecare cuvant, gest, actiune ne formeaza intr-un anumit fel, ne croim drumul in viata si prin felul nostru de a fi, ne alegem persoanele care merg in acelasi pas cu noi.<br />
<br />
Imi place tare mult sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un motiv si cred cu toata fiinta mea acest lucru. Chiar si o situatie mai penibila sau nu tocmai placuta se intampla cu un scop. Si din fiecare lucru marunt, ai ce sa inveti.<br />
<br />
Imi place sa ma uit in urma si sa ma gandesc la actiunile mele si unde au dus. Doar ca as vrea <b>uneori</b>, doar <b>uneori</b>, sa stiu dinainte unde ar trebui sa ajung, unde sa pun <b>stop</b> si cand sa <b>continui</b>. Dar atunci probabil ar fi prea simpla viata.<br />
<br />
De cand ma stiu, mi s-a insuflat anumite principii, care de-a lungul anilor am incercat sa le respect, sa nu mi le incalc sub nici o forma. Recunosc ca unele s-au mai pierdut pe drum, altele s-au schimbat... dar cele mai importante, s-au pastrat. <br />
Si totusi, vad ca cineva acolo sus ma pune in unele situatii in care intuitia si indemnul gandurilor ma provoaca sa le incalc.<br />
<br />
Si asa, ma uit in urma si ma mir, pentru ca aveam impresia ca <b>ieri</b> ma cunosteam, dar vad ca in fiecare "<b>azi</b>" incep sa ma cunosc mai bine...Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-3033681870499289492012-08-02T20:49:00.000+03:002012-08-02T23:40:55.749+03:00Pentru ca...Zambesc..<br />
Zambesc pentru a mai uita ceea ce imi spune inima.<br />
Zambesc pentru a opri lacrimile sufletului.<br />
<br />
Zambesc pentru a ascunde ceea ce gandesc.<br />
Zambesc pentru a ma incuraja singura.<br />
<br />
Zambesc pentru ca altfel simt ca ma sufoc in gandurile proprii.<br />
Zambesc pentru a masca ceea ce simt cu adevarat.<br />
<br />
Zambesc pentru ca asa cred ca pot merge mai departe.<br />
Zambesc pentru ca in acelasi timp simt ca stau in loc.<br />
<br />
Zambesc pentru ca inca mai cred.<br />
In zadar...Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-43213134689670206562012-07-17T22:59:00.001+03:002012-07-18T15:39:02.435+03:00Stii?Ma intreb... stii cum e sa iti doresti atat de mult un lucru incat sa nu ai niciodata suficiente cuvinte sa poti descrie?<br />
Stii cum e sa crezi atat de mult in ceva incat parca nu concepi sa fie altfel?<br />
Cum e sa simti cu fiecare celula din corp, fiecare por, fiecare respiratie si gand un anumit lucru?<br />
<br />
Oare... stii ce inseamna sa crezi cu toata fiinta ta, cu tot ceea ce te defineste ca om?<br />
Sa fii complet orb si sa simti doar un singur lucru?<br />
<br />
Ma intreb... stii cum e sa speri atat de tare intr-un lucru incat daca nu ai face-o e ca si cum nu ai putea respira?<br />
Stii cum e sa crezi in destin si el sa rada de tine?<br />
<br />
Oare... stii cum e cand vezi ca realitatea e total diferita de ceea ce tu ai simtit, ai crezut si ti-ai dorit cu atata putere si convingere?<br />
<div style="text-align: left;">
Stii cum e sa te trezesti intr-o noua zi si sa nu iti doresti sa deschizi ochii? Sa ai impresia ca ai dormit o vesnicie si ca ai visat...ca <i>doar</i> ai visat urat.<span style="color: white; font-family: Arial, sans-serif;"><span style="font-size: 14px; line-height: 22px;"> </span></span></div>
Iar daca ai deschide ochii, ai realiza ca nu a fost <i>doar</i> un vis.<br />
<br />
Si fiecare celula din corp, fiecare por, fiecare noua respiratie si gand sa iti spuna ca nu, nu ai crezut in zadar.<br />
<br />
Si totusi...Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-42065958831938474152012-07-17T15:20:00.000+03:002012-07-17T15:22:25.908+03:00De ce?<br />
Se spune ca daca vrei un lucru cu adevarat si lupti pentru el, o sa il ai.<br />
<div>
Se spune ca daca crezi indeajuns de mult in ceva, acel lucru o sa devina realitate.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Pana nu demult credeam in lucrul asta, dar mi s-a demonstrat ca nu e asa.<br />
Poate pentru ca Cel de Sus iti da ceea ce ai nevoie si nu neaparat ceea ce vrei.<br />
Deseori se intampla ca ceea ce vrei sa nu coincida cu ceea ce ai nevoie.<br />
<br />
Si atunci ce faci cu dorinta imensa pe care o simti?<br />
Ce faci cu golul pe care il ai in momentul in care realizezi ca ceea ce iti doresti mai mult nu se intampla?<br />
Cum ramane cu sperantele care ti le-ai facut?<br />
Le arunci?<br />
Le ingropi undeva intr-un loc uitat de lume?<br />
<br />
De ar fi asa simplu...<br />
De ar fi asa simpla viata.<br />
<br />
Tot ce te macina si te mistuie pe dinauntru sa lasi in urma ta si sa nu intorci capul, regretand si spunand mereu: <b>de-ar fi fost altfel... de ce nu a fost altfel..?</b><br />
<br />
De ar fi asa...</div>Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-55805461261558046942012-07-16T21:10:00.000+03:002012-07-17T15:11:39.116+03:00Totul sau NimicIncerc sa inteleg oamenii, cine sunt, ce vor, ce fac.<br />
Incerc sa inteleg relatiile, cum sunt si incotro merg.<br />
Incerc sa ma inteleg pe mine, cine sunt, ce vreau si unde vreau sa ajung.<br />
<br />
Si nu reusesc. In fiecare zi intalnesc tot felul de oameni diferiti, cu idei, comportamente, atitudini diferite. Si sunt constienta ca fiecare are calitati si defecte.<br />
<br />
De asemenea, in fiecare zi vad relatii de iubire care se formeaza, dar mai ales care se destrama.<br />
Si atunci, tot mai des imi pun intrebarea: intr-o relatie e bine sau dai totul sau atat cat trebuie?<br />
<br />
<i>"I'm someone who is looking for love, real love, ridiculous, inconvenient, consuming, can't leave without each other love.</i>"<br />
<br />
Eu sunt genul de persoana care se indragosteste nebuneste. profund. idealistic. Oricat am incercat in cei 24 de ani care ii am sa plac o persoana, daca nu are acel ceva, sau daca nu imi spune nimic, nu pot juca teatru, nu ma pot preface ca o plac, ca o accept asa cum e intr-o posibila relatie.<br />
Recunosc ca au fost momente cand am dat o sansa unei persoane care nu imi spunea nimic si ce e drept, nu am regretat. Dar asta se intampla rar.<br />
<br />
In general, eu iubesc si imi doresc o iubire in care sa dau totul, trup, suflet, ganduri, sentimente. Eu dau totul sau nimic.<br />
<br />
Dar in acelasi timp ma uit in jurul meu si imi pun multe intrebari referitoare la atitudinea mea. Relatiile din ziua de azi sunt atat de subrede si instabile inca de la inceput, incat stai si te intrebi unde o sa ajunga, cat de departe.<br />
<br />
Am ajuns in prezent sa spunem te iubesc pe facebook si nu fata in fata.<br />
Sa vorbim mai des pe internet decat personal. Sa avem mai mult o viata virtuala, decat sociala in sensul adevarat.<br />
<br />
Nu stiu daca e firesc, dar refuz sa cred in asemenea relatii. In relatii pur virtuale, care nu transmit nimic, chiar daca avem impresia ca e marea iubire.<br />
<br />
Totusi... intr-o relatie e bine sa dai<b> "totul"</b> sau doar cat trebuie? Si apoi cum stii cat trebuie? Daca El spune "<i>Te iubesc</i>" ii spui si tu, daca el iti spune "<i>mi-e dor de tine</i>", intorci fraza si atat? Pe de alta parte, ce inseamna "<b>totul</b>"?<br />
<br />
Nu stiu pentru altii, dar pentru mine<b> "totul"</b> inseamna sa impartasesti aerul respirat, momentele de tristete, de bucurie, sa simti ceea ce simte si el, sa fii atenta la starile, sentimentele Lui. Sa stii cand sa ii lasi spatiu si cand sa il ridici de jos. Sa ii dai incredere in sine, sa fii alaturi de el indiferent de situatie. Sa te lasi pe tine pentru a-i fi lui bine. Sa simti ca problemele lui sunt si ale tale.<br />
<br />
Uitandu-te in jur si vazand cum sunt oamenii in prezent, oare mai ai curaj sa faci asta? Oare mai ai tarie sa daruiesti totul fara sa primesti nimic in schimb? Mai ales daca ai facut asta o data si nu te-ai ales decat cu intrebarea dureroasa: "Pentru ce?"<br />
<br />
Pentru ce toate astea, pentru ce sa i te daruiesti cu totul, pentru ce sa te lasi pe tine pentru a-i fi lui bine?<br />
Pentru ce?<br />
De ce?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-80728631565757717262012-07-08T21:40:00.000+03:002012-07-18T00:13:34.461+03:00Dezamagita.Sunt dezamagita. De mine. De tine. De toti care ma inconjoara.<br />
<br />
Sunt dezamagita de mine pentru faptul ca tot cred in oameni si nu reusesc sa imi invat lectia asta.<br />
Sunt dezamagita de mine pentru ca tot imi pun sperante, pentru ca imi fac vise care nu se indeplinesc.<br />
Sunt dezamagita pentru ca uneori cred atat de mult intr-un lucru incat atunci cand nu se indeplineste adun frustrare si multe intrebari "de ce?" fara raspuns.<br />
<br />
Sunt dezamagita de tine, pentru ca nu esti cum credeam, pentru ca in general nimic nu e cum crezi.<br />
Sunt dezamagita de tine pentru ca sub orice forma ai fi, eu tot cred in tine.<br />
<br />
Sunt dezamagita de intuitia mea, pentru ca in ultima perioada imi tot face farse.<br />
Sunt dezamagita de credintele mele, pentru ca pe zi ce trece imi dau seama ca ceea ce cred nu e bine.<br />
Sunt dezamagita de sufletul meu pentru ca mereu se ataseaza de oamenii care trec prin viata mea si uita sa se mai gandeasca la el. Pentru ca prea des se avanta, se indragosteste, iubeste si spera, in zadar.<br />
<br />
Sunt dezamagita de soare, de florile frumos mirositoare, de aerul cald care nu ma lasa sa respir.<br />
Sunt dezamagita de oameni, pentru ca sunt genul de persoana care crede in ei cu toata fiinta si tot aceea care isi primeste un sut in fund de la ei.<br />
Sunt dezamagita ca de multe ori simt ca nu am putere sa merg mai departe.<br />
Sunt dezamagita pentru ca nu stiu in ce directie sa ma indrept, incotro sa merg si cum sa ma comport.<br />
<br />
Sunt dezamagita. Profund dezamagita. Pentru ca lucrurile nu sunt asa cum am sperat si mi-am dorit atat de mult sa fie.<br />
<br />
Sunt dezamagita si mi-e ciuda ca nu pot fi altfel.<br />
Rece, dura, puternica in fata vantului.... precum o piatra.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-7759332810311507352012-06-19T20:32:00.000+03:002012-06-19T20:32:43.140+03:00Nimic nu e ceea ce pare a fi!Zilele astea ma gandeam la modul cum te surprinde viata uneori. Si acest "<b><i>uneori</i></b>" se transforma in "<i><b>deseori"</b></i>.<br />
In ultima saptamana tot ceea ce credeam s-a transformat. Din rau in bine si din bine in rau.<br />
<br />
Exact cand ma asteptam la ce e mai rau, s-a intamplat tot ce e mai bun.<br />
Iar cand asteptam un lucru bun in care credeam, am fost surprinsa cu opusul asteptarii mele.<br />
<br />
Nu stiu daca viata a vrut sa imi dea o lectie sa imi arate ca lucrurile in care cred, nu sunt ceea ce par a fi, ca <i><b>nimic nu e ceea ce pare a fi,</b> </i>iar atunci cand cred mai putin, ar trebui poate sa cred mai mult.<br />
<br />
E ciudat totusi...e ciudat sa privesti cum se schimba situatiile de la o zi la alta, sa vezi ca ceea ce crezi de fapt nu e adevarat, ca de fapt totul a fost doar in capul tau.<br />
E ciudat sa te astepti la un lucru (de care esti aproape sigura) si sa primesti opusul.<br />
Dar e cel mai ciudat...cand te astepti la un lucru bun si primesti unul rau. Si viceversa.<br />
<br />
Incerc sa privesc si sa gandesc obiectiv, dar totusi nu pot indeparta senzatia de dezamagire pe care o simt.<br />
<br />
Intr-adevar, viata iti da multe lectii demne de memorat. Noi trebuie doar sa fim atenti si cu ochii larg deschisi.<br />
<br />
Nu stiu cum reuseste...dar intotdeauna te surprinde.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-85458982692160553892012-06-06T15:48:00.000+03:002012-06-06T16:00:30.835+03:00Amagire, dulce amagireImi place sa traiesc printre oameni.<br />
Mereu mi-a placut.<br />
Sunt o fiinta sociala, dependenta poate prea des de oamenii din jur.<br />
Mereu am fost asa.<br />
Imi place sa comunic, sa le zambesc tuturor care merita.<br />
Mereu am facut asta.<br />
<br />
Si recunosc ca sunt o<b> naiva</b> pentru ca de prea multe ori cred cu tarie ca oamenii au <b>bun simt</b>, ca au cat de cat o <b>constiinta</b>. Mereu am facut greseala asta.<br />
Dar mi-a placut si m-am incapatanat sa cred in lucrul asta.<br />
Si <b>regret</b>.<br />
<br />
Regret fiecare moment in care am crezut in cineva si m-a dezamagit.<br />
Regret ca de prea multe ori am lasat de la mine tocmai pentru ca asa am fost crescuta, pentru ca asa mi-a dictat constiinta, pentru ca...asa am simtit.<br />
<br />
Si totusi, mult prea multi oameni nu au principii, nu au bun simt si cu atat mai putin constiinta.<br />
Si imi pare rau, pentru ei (pentru ca ii consider saraci din punctul asta de vedere), pentru mine deoarece cred in ei, pentru frustrarile adunate si fiecare gand pierdut in zadar.<br />
<br />
Nu am sa inteleg niciodata unii oameni si mi-e ciuda ca nu imi invat niciodata lectia. Mi-e ciuda ca sunt o persoana care crede ca nu toti sunt "o apa si un pamant", ca poate undeva mai exista si altfel de persoane.<br />
Dar ma intorc, ma sucesc si ajung la aceeasi concluzie spusa cu dintii inclestati si ochii umezi: <b><i>nimeni nu merita increderea si bunavointa ta. </i></b><br />
<br />
Da stiu, nimeni. Asta e teoria.<br />
In practica, renunt la zid, la armura si ma comport cum as vrea sa se comporte altcineva cu mine. Iar cand nu se intampla asta, sufar, ma macin si adun frustari. Imi promit solemn ca e ultima data. Si asa e...pana la urmatoarea data.<br />
Cand e totul la fel.<br />
<br />
Si frustarea cea mai mare e ca pur si simplu...<b>NU POT</b>.<br />
Nu pot fi nesimtita, nu pot fi egoista peste masura, nu pot fi rautacioasa...cu buna vointa.<br />
<br />
Gresesc si eu, e normal, sunt om ca toti ceilalti. Dar cand se intampla si realizez, isi fac loc mustrarile de contiinta care nu imi dau pace. Si imi pare rau...si incerc sa ma revansez.<br />
<br />
<i>Pentru ce? De ce? </i><br />
Nu stiu...<br />
<br />
Poate pentru ca vreau sa dorm linistita noaptea.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-81311600714027490102012-04-17T19:19:00.001+03:002012-04-17T19:22:21.275+03:00Game over.Nu imi plac schimbarile.<br />
<div>
Niciodata nu mi-au placut, nu am stiut cum sa reactionez la ele, desi recunosc ca de multe ori mi-au facut bine si ca datorita lor sunt persoana din prezent.</div>
<div>
<br />
<div>
Nu imi place momentul cand trebuie sa intorc o pagina din viata mea, pentru a incepe sa scriu alta.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nu imi place cand trebuie sa renunt la confortul psihic deja creat, nu imi place ca mereu ma<b> framant</b> si ma uit sa vad ce las in urma, uitand ca trebuie sa privesc mai mult inainte.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nu imi place cand simt ca trecutul ma tine strans in brate, iar viitorul parca nu are puterea de a ma trage spre el.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Desi stiu ca pana la urma ma adaptez din mers lucrurilor noi si invat repede de cele mai multe ori, totusi nu sunt o persoana hotarata cand e vorba de schimbari, de decizii.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Stiu si sunt constienta in sinea mea ca orice schimbare este un nou inceput. </div>
<div>
Stiu ca orice usa inchisa in urma mea, poate insemna o alta usa deschisa in fata mea. </div>
<div>
Dar e greu. e al naibii de greu sa fii tare, sa strangi din dinti, sa accepti lucrurile noi cu care te loveste viata, fara sa ai puterea macar sa strigi: <i>"stai..imi vreau viata inapoi asa cum era!"</i>.</div>
<div>
<br /></div>
</div>
<div>
Decizii. Hotarari. Pareri de rau. Neliniste. <b>Framantari sufletesti</b>. </div>
<div>
Asta inseamna pentru mine fiecare schimbare, fiecare nou inceput.</div>Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-71628680560162788742012-03-23T17:30:00.001+02:002012-03-24T17:27:28.795+02:00Stop. Rewind. Restart my life<br />
<b>Stop</b>. De multe ori mi-am dorit sa am un buton pe care sa il apas atunci cand simt ca un lucru nu e ok, ca ceva nu merge sau pur si simplu nu inteleg ce se intampla in jur.<br />
Sa apas<b> Stop</b> si sa se opreasca tot in jur, sa am timp sa ma uit la fiecare detaliu, om, lucru din viata mea, sa il analizez si sa pot trage o concluzie.<br />
Sa pun<b> Stop</b> lucrurilor care imi fac viata mai dificila (chiar daca uneori eu singura fac acele lucruri), sa pun <b>Stop</b> oamenilor care ma ranesc sau care imi strica ziua doar pentru placerea lor personala.<br />
<br />
<b>Rewind</b>. Sa apas butonul de <b>Rewind</b> in primul rand pentru a retrai clipele care m-au facut sa zambesc cu adevarat, pentru a retrai acele sentimente care ma fac sa ma simt vie. Sa apas <b>Rewind</b> pentru a intelege lucrurile care ar trebui intelese atunci pe moment, nu dupa ceva timp.<br />
<b>Rewind </b>pentru a face (doar) uneori altfel lucrurile, pentru a gandi si a actiona diferit, pentru a lua alta decizie si pentru a vedea alt rezultat.<br />
<br />
<b>Restart my life</b>. Nu stiu daca e vorba de schimbarile din viata mea, care vad ca sunt la tot pasul sau daca e vorba de anumite greseli care abia acum sunt observate si simt ca nu mai pot fi remediate si impreuna cu ele, anumite consecinte care trebuie suportate.<br />
Dar, <b>DA</b>, as vrea un buton pe care sa il pot apasa si sa imi dea sansa de a face din nou totul, poate cu alta gandire, alte sentimente, cu alte greseli si alte consecinte.<br />
<br />
Stiu, sunt naiva si viata ar fi prea simpla atunci si nu am mai avea de ce sa invatam din greseli si nu ne-am mai maturiza, suportand ceea ce singuri am creat.<br />
Dar asta nu inseamna ca nu imi doresc acest lucru.<br />
<br />
Uneori parca nu mai vreau <b>nimic</b>. Parca sunt prea obosita sa alerg o data cu timpul, sa astept, sa lupt pentru ceea ce imi doresc...prea obosita sa privesc cum toate lucrurile trec si raman doar cu intrebarile, fara sa am prea multe raspunsuri.<br />
<br />
Uneori nu vreau decat o <b>pauza</b> de la viata mea, o pauza in care sa ma asez jos pe podea, sa ma fac mica, sa privesc ceea ce ma incojoara, iar ceilalti sa nu ma vada.<br />
<br />
Uneori vreau sa vad cat de mult contez pentru ceilalti...<br />
...uneori as vrea sa vad cum ar fi viata mea, fara mine in ea...Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-77668933590584480512011-11-20T16:56:00.001+02:002011-11-20T17:51:40.763+02:00Ma uit in oglinda si nu ma regasesc.Da, ma uit in oglinda si parca nu sunt eu, fata de odinioara. Nu stiu daca e vorba de lucrurile noi din viata mea, de noi responsabilitati si griji, nu stiu daca am eu o problema cu mine insami, dar ideea e ca ma uit in oglinda si vad pe cineva strain,cu care nu reusesc sa comunic in adevaratul sens al cuvantului. Parca am fi doua persoane din lumi prea diferite.<br />
<br />
De ceva timp ma tot gandesc la inceputuri, imi dau seama ca imi doresc ceva nou, ceva care sa faca sa imi tresara iar inima, sa am iar nemarginitul gol in stomac, sa ma trezesc zambind fara motiv.. sa ma uit in oglinda si sa vad iar sclipirea din ochi pe care multi mi-au zis ca am pierdut-o.<br />
<br />
Mi-e dor sa simt ce nu am mai simtit din liceu, acele tresariri care iti sunt provocate de o iubire pura, copilareasca, dar care totusi, pentru tine, pare atat de puternica si ai impresia ca iti da atata energie si forta de ai putea trece toti munti si oceanele din lumea-ntreaga.<br />
Mi-e dor sa ma trezesc cu un chef nebun de a dansa pe strada, de a uita cine am fost, cine sunt si cine vreau sa fiu. <br />
Mi-e dor sa simt viata cum o simte un copil, cu inocenta si nepasarea sa.<br />
<br />
<br />
Mi-e greu sa imi amintesc cine vroiam sa fiu cand eram mica, am o vaga imagine despre ce am fost candva, stiu doar ca eram...<b>ALTFEL</b>. <b>ALTFEL</b> decat sunt acum. <br />
Si sunt tot mai dese momentele cand nu imi place de mine, nu pentru ca nu as incerca sa fiu la fel de rationala ca inainte sau pentru faptul ca am alte principii. Nu, ratiunea, principiile au ramas aceleasi. Ba mai mult, incerc sa fiu mult mai constienta de actiunile mele, de tot ce ma inconjoara si de efectele actiunilor mele. Am ajuns la concluzia ca nu ma mai plac pentru ca nu ma mai regasesc, de multe ori nu mai stiu cine sunt, nu mai regasesc lucrurile in care credeam, cele la care visam, nu mai aud vocea interioara de odinioara. <br />
Nu stiu daca eu am incetat sa o mai ascult, sau ea nu imi mai vorbeste.<br />
<br />
Pe zi ce trece imi dau seama ca parca tot mai mult ma fortez sa zambesc, nu pentru ca incerc sa fiu falsa, nu pentru ca le zambesc persoanelor care nu merita, ba din contra, daruiesc zambete din toata inima celor care merita, ci pentru ca fiecare zambet pe care il afisez, ma face sa realizez ca ceva lipseste din mine, ca ceva nu e ok cu sufletul meu, ca nu sunt... fericita cu adevarat. Si am o senzatie ciudata de fiecare data cand se intampla asta.<br />
<br />
Nu pot sa explic cum se intampla asta, zambesc din toata inima, dar parca fiecare zambet pare in interiorul meu un semn de exclamare care zice "ajuta-ma!". <br />
<br />
Simt ca am uitat de mine.<br />
Simt ca... m-am pierdut. Si problema e ca nici nu stiu unde sa ma caut.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-17309304741462947542011-06-21T12:40:00.004+03:002011-06-21T12:59:03.721+03:00Timp... stai in loc!Zilele astea ma tot gandeam cat de repede trece timpul, cat de repede trece fiecare minut, secunda, clipa pe care o traim.<br />
Bineinteles nu constientizam destul de des acest lucru. iar unii nu constientizeaza chiar deloc. Ne dam seama de trecerea timpului abia cand ne uitam in urma si vedem ce am trait si cat de repede ne grabim sa mergem tot inainte. <br />
Daca in fiecare zi, am constientiza mersul alert al timpului , poate am reusi sa ne bucuram cu adevarat de fiecare clipa traita, poate am reusi sa zambim mai des, sa simtim altfel soarele ce bate in geam si vantul ce adie usor.<br />
<br />
E pacat... suntem prea acaparati de lucrurile de zi cu zi si uitam.. uitam sa ne bucuram, uitam sa ne traim viata in adevaratul sens, uitam sa privim in jurul nostru, sa apreciem ceea ce ne inconjoara, sa gasim mangaiere in zambetul persoanelor dragi.<br />
<br />
Se spune ca doar o viata ai. Daca e chiar asa, stau si ma gandesc. Am 23 de ani, am facut lucrurile care mi-au placut, am facut o parte din ce am visat... dar totusi, ar mai fi atatea de facut, vazut, realizat.<br />
Cand? Cand ai putea sa le faci...daca nu poti opri timpul macar o secunda, sa te opresti din forfoteala vietii si sa simti ca intr-adevar o viata ai de trait si trebuie sa te bucuri de orice ti se da.<br />
Deseori, imi vine sa fug o data cu timpul, sa il prind si sa il leg de ceva, pentru a nu mai fugi. <br />
<br />
Ma gandesc cat de multe ne rapeste. Pe langa clipa de fata, secundele, minutele, persoanele dragi, ne rapeste si amintirile, pentru ca are prostul obicei de a le estompa in mintea noastra. Daca tot fuge in galop, macar sa ne lase amintirile vii, nesterse o data cu plecarea lui.<br />
<br />
Mi-e ciuda... mi-e ciuda ca nu am puterea sa opresc timpul.<br />
Asa ca o sa il rog frumos...<br />
Draga timp...stai o secunda in loc!Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-24748382836916594162011-05-16T19:34:00.001+03:002011-05-16T20:38:07.850+03:00Daca rautatea ar durea...bine ar fi mai fi!Mi-e greu sa inteleg rautatea oamenilor, acea rautate infinita si fara margini. Poate deseori fara o baza reala. <br />
Nu pot suporta oamenii care nu au o viata a lor, sau daca o au, ii intereseaza mai mult vietile altora. <br />
De ce nu putem fiecare sa vedem cum putem sa imbunatatim vietile noastre, dar in schimb avem timp sa analizam ce are vecinul/vecina si normal, cum si de ce are.<br />
E normal, omul e nascut cu aceste sentimente de ura, invidie, ciuda si rautate. Dar intrebarea mea e, pana unde ajung aceste sentimente? Pana cand?<br />
Dupa parerea mea, e cel mai greu sa traiesti printre oameni, pentru ca mereu trebuie sa faci compromisuri, mereu trebuie sa ai in minte ca nu esti singur pe lume si ca nu poti face doar ce vrei tu ca individ. Desigur, sunt si momente infinit de placute langa cei dragi. <br />
Dar, indiferent despre cine vorbim acum, fie ca e vorba de o persoana draga, fie ca e un strain, un lucru e cert (in mintea mea cel putin) e extrem de greu sa supravietuiesti in jungla umana. <br />
Rautatea. Invidia. Sentimente urate, dar cu care totusi, eu ca om, ma intalnesc tot mai des si nu inteleg modalitatea prin care se inmultesc aceste sentimente. <br />
E clar, se intampla foarte des ca altii sa aiba ce ne dorim noi, iar noi sa ne spetim ca sa obtinem acel ceva, dar asta inseamna ca avem dreptul sa dam in cap celui care are? Doar pentru ca lor le-a fost mai usor decat noua?<br />
Recunosc, eu ca fata, deseori vad la alte persoane lucruri care imi plac, dar nu stiu cum se intampla, ca tot timpul gasesc alte lucruri si mai frumoase pe care, in final le si obtin. <br />
<br />
Daca esti o persoana ce strange zi de zi invidie, ciuda si ura, atunci ce te astepti sa primesti la schimb?<br />
De ce sa nu incercam sa fim mai buni, sa strangem cat mai multe momente si amintiri placute, care sa ne tina sufletul cald?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-46622909761025676472009-11-10T21:15:00.009+02:002009-11-10T22:18:57.919+02:00Romania noastra mult iubita!Dupa 2 zile de febra, frisoane, dureri si pastile m-am hotarat azi dimineata sa ma duc in sfarsit la doctor ca sa nu vina el cu ambulanta la mine. <br />
<br />
Ma duc la cabinetul din campusul studentesc unde doctorita nu era venita, era racita si ea de la atatia bolnavi.<br />
<br />
M-am dus apoi la Policlinica Studentilor. Dupa ce astept o ora, reusesc sa intru in cabinet unde aflu ca de fapt doctorita nu era si ca daca vreau ceva trebuie sa ma inscriu la ei si sa ma retrag de la vechiul doctor de familie din Suceava. <br />
Am plecat si de acolo si m-am intors la cabinetul din campusul studentesc unde ar fi trebuit sa fie cea de-a doua doctorita. Din nou, dupa ce am asteptat o ora si jumatate la rand, aflu ca doctorita nu e, fiind si ea bolnava. Asistenta ne da o speranta sa intram totusi in cabinet ca o sa ne dea ceva pentru cei raciti tare. Reusesc sa intru in cabinet, ma intreaba ce ma doare si ce simptome am, pentru a-mi da de fapt o trimitere (de care nu aveam nevoie) la Spitalul de Boli Infectioase. Atat!<br />
<br />
Nervoasa si agitata la culme ma duc la acest spital faimos, unde erau 2 randuri lungi cat zidul chinezesc de oameni care asteptau, 2 cabinete si doar o singura doctorita. Toata lumea statea afara, unde era frig si batea vantul, pentru ca salile de asteptare erau foarte mici. <br />
Dupa vreo 2 ore ajung la medicul de garda si ma consulta rapid si fara prea multa atentie. Imi zice ca am bronsita si e intr-un stadiu avansat si o infectie urata la gat. Si ca neaparat imi trebuie antibiotice puternice. Normal ca acestea costa mult si ea nu dadea compensat asa ca ma trimite intr-o alta camera unde mi se face "o fisa de o zi" in urma careia trebuia sa primesc medicamentele gratuit.<br />
<br />
Fericirea mea s-a spulberat cand mi s-a zis ca trebuie sa vin sa iau medicamentele pe la ora 6 (atunci fiind ora 4). In ciuda faptului ca ma simteam extraordinar de rau, de frica sa nu se agraveze, am mai asteptat 2 ore.<br />
Ma duc in corpul de spital indicat de doctorita sa iau medicamentele unde mi se spune ca de fapt doctorita trebuie sa vina sa imi scrie medicamentele (pentru ca nu le-a scris cand m-a consultat) si ca ea intarzie pentru ca mai are pacienti. <br />
<br />
In momentul ala, la cat de rau ma simteam, am clacat si am bufnit in plans pe coridor. Eram de la ora 10 pe la cabinete, nu mancasem nimic si deja nu ma mai puteam tine pe picioare. <br />
Intr-un tarziu apare si doctorita care ne ia iar pe rand pe toate cele 10 persoane (care asteptau fie pentru medicamente, fie pentru rezultatele unor analize). Aflu ca de fapt antibioticele alea puternice si scumpe sunt de fapt coldrexul si amoxacilina. A scris pentru fiecare medicamentele si cand sa ni le dea, ni se zice ca una din asistente trebuie sa mearga la farmacia din curtea spitalului sa le ia ea personal.<br />
<br />
Dupa inca 40 de minute de injuraturi si nervi, apare asistenta care tot ea se grabea sa ni le dea cat mai repede fara ca macar sa ne explice frumos cum trebuie luate.<br />
<br />
O precizare..noi toti care asteptam medicamentele eram chiar la etajul unde erau in "carantina" cei bolnavi cu virusul AH1N1. Dupa ce am luat medicamentele nici macar nu mai aveam putere sa ma bucur ca in sfarsit plec acasa, ma dureau toate si parca pluteam. <br />
<br />
Stiam ca se pot intampla multe in Romania noastra, dar niciodata nu m-am gandit ca poti sta la doctor de la 10 dimineata pana la 7 seara pentru coldrex si amoxacilina.<br />
Dar..<br />
<br />
"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul".Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-57871535188771441242009-11-03T00:06:00.007+02:002009-11-09T12:56:35.911+02:00Pentru mine..Iubesc agitatia care ma inconjoara in fiecare zi, iubesc toate persoanele cu care imi impart viata (chiar si in ciuda momentelor mai putin placute), iubesc ceea ce fac si tot ce am avut parte pana acum.<br />
<br />
Anul acesta de facultate e foarte agitat chiar de la inceput, dar nu regret nimic. Am avut parte de experiente foarte interesante. Desi au fost momente cand preferam sa lenevesc in caldura patului meu, nu regret ca am pierdut atatea weekenduri si atatea zile in sediul AIESEC. <br />
<br />
Am muncit si am reusit sa devin intervievator si trainer in AIESEC Iasi. Am tinut primele interviuri si sunt bucuroasa sa vad unele persoane care acum sunt membrii noi in AIESEC si imi multumesc. Apoi am reusit sa imi inving (cel putin pentru inceput) emotia de a vorbi in public. Am tinut primele mele training-uri si sunt destul de mandra de cum m-am descurcat. (avand in vedere ca a fost prima oara). Mi-am dat seama ca imi place sa fac asta, imi place sa fiu in fata unor oameni si sa le vorbesc.<br />
<br />
Unul din lucrurile care am decis sa le fac anul asta e sa nu treaca nici o saptamana fara sa nu ies sa dansez cu prietenii mei. Imi place enorm sa dansez, ma simt cel mai bine atunci cand corpul imi vibreaza pe muzica si nu mai conteaza nimic din jur. Momentul in care ma simt cel mai bine in pielea mea si in care radiez de fericire (orice ce ar fi in viata mea). Atunci sunt eu cu adevarat.<br />
<br />
Un alt moment din viata mea care pur si simplu il ador e plimbarea de seara. Dupa o zi agitata, lunga, cu divergente, rasete multe, munca, emotii..sau orice altceva..seara cand vin acasa e momentul cel mai linistitor.<br />
In ciuda frigului de afara, chiar daca imi ingheata mainile in manusi si nasucul in fular, nimic nu mai conteaza. Atunci e singurul moment in care sunt doar eu cu mine. Iubesc Iasul seara, iubesc sa ma plimb singura pe strada, sa fiu doar eu, luminile si muzica din casti.<br />
<br />
Intr-o seara m-am oprit la Rapa Galbena.. e un loc magic, mai ales seara. Cu toate luminile si cu luna zambind de sus parca eram pe alta lume.<br />
Cand vin seara acasa, in linistea din jurul meu, am timp sa ma regasesc, sa imi fac liniste in ganduri ..si sa iubesc mai mult orasul in care stau..sa ma simt norocoasa pentru ceea ce am.<br />
<br />
Intr-adevar, viata mea nu e perfecta, simt uneori ca lipseste ceva..o parte din mine, mai primesc palme de la prieteni sau am certuri cu persoane dragi..Dar asta e viata, nimic nu e perfect si am ajuns sa cred ca trebuie sa existe si momente de genul asta, altfel totul ar fi plictisitor. Am incuiat undeva intr-un sertar ros de trecerea timpului nostalgia si parerile de rau, tot ce am simtit candva. Stiu ca nu pot sterge momentele neplacute din viata mea pentru ca fac parte din mine si din ceea ce sunt acum.<br />
<br />
Am totul.. prieteni, chiar si oameni care nu ma agreeaza, iesiri in oras, nopti albe, lacrimi, rasete.. Am o viata plina cu de toate..<br />
Ce mi-as mai putea dori?<br />
Mai am dreptul sa mai cer ceva cand am atatea?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-49823813632799529082009-10-27T01:04:00.011+02:002009-10-27T01:58:43.437+02:00Stop. Start. ContinueIn urma ultimelor experiente cu oamenii dragi din viata mea, mi-am promis mie insami ca o sa ma schimb. Imi promit solemn ca de acum voi fi alta persoana. Chiar daca inghit in sec, chiar daca o sa am nenumarate pareri de rau si regrete, nu o sa imi mai calc pe orgoliu pentru oamenii dragi. <br /><br />In general, pentru oamenii apropiati sufletului meu sunt in stare de orice, fac totul si o fac din inima. Dar urasc sa fiu luata drept proasta, sa fiu calcata in picioare pe nedrept si mai ales sa nu fiu apreciata pentru ceea ce fac.<br /><br />Nu mi-a placut niciodata sa ma comport urat intentionat cu o persoana sau sa fac lucruri pe care pe urma sa le regret. De aceea, intotdeauna m-am ghidat dupa ideea de a nu face lucruri care nu as vrea sa le patesc eu. Dar totusi suntem oameni si e normal sa mai gresim. Si la fel de normal e sa iertam la randul nostru cand cineva greseste. <br /><br />Dar aici problema e daca acea persoana invata din greselile pe care le face. Daca nu invata nimic, inseamna ca e nesimtita si nu ar trebui sa faca parte din viata ta.<br /> <br />Am pus STOP actiunilor mele altruiste de a ajuta oamenii la nevoie. Nu mai las de la mine pentru a le fi altora bine. Am vazut ca e in zadar gestul asta. Foarte putine persoane apreciaza acest lucru.<br /><br />Pun START ideii de a ma gandi intai la mine, de a ma gandi de doua ori inainte sa sar in ajutorul cuiva. Pentru ca am simtit pe propria piele uratul sentiment de a nu fi apreciat cu adevarat. Degeaba incerci sa ii faci fericiti sau macar sa ii multumesti pe cei din jur, pentru ca ei tot orbi raman.<br /><br />Pun CONTINUE faptului ca o sa imi pastrez prietenii adevarati aproape, dar pe cei care sunt in viata mea doar pentru a-si face simta prezenta incet incet o sa ii indepartez. Nu mai vreau figurine de plastic in jurul meu. Nu mai vreau stane de piatra ca prieteni.<br /><br />Am ajuns inca o data la concluzia ca viata e prea scurta ca sa te lupti pentru altii, ca sa ii faci pe altii fericiti, iar tu cand ai nevoie sa fii lasat deoparte.<br />Nu inteleg multe lucruri pe lume, cu atat mai putin oamenii. Dar am incetat sa mai incerc sa ii inteleg. Sunt inca un copil in adandul sufletului, dar un copil care stie ce vrea si s-a saturat sa fie calcat in picioare tocmai de oamenii dragi. <br /><br />E toamna.. e soare, e ultimul an de facultate, am aproape tot ce am nevoie.. si poate chiar mai mult uneori.. O zi de toamna insorita, frunze colorate fosnind in urma pasilor mei, o melodie linistitoare in casti.. si sunt fericita. Nu am nevoie de mai mult.<br /><br />Nu e perfecta viata mea, dar o iubesc asa cum e. Si vreau sa ma bucur de fiecare clipa din ea, in felul meu.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-56017466373299703322009-10-07T15:07:00.005+03:002009-10-07T15:18:14.002+03:00Iti mai aduci aminte?Iti mai aduci aminte ce iti doreai cand erai copil?<br />Ce vise aveai candva?<br /><br />Iti mai aduci aminte persoanele care ti-au adus macar un zambet intr-o zi ploioasa?<br />Cine te-a tinut de mana cand erai la pamant?<br /><br />Iti mai aduci aminte umarul pe care plangeai cand sufletul ti-era gol?<br />Pe cine ai sunat cand te simteai singur pe lume?<br /><br />Iti mai aduci aminte cafeaua din zori?<br />Si saruturile din timpul noptii?<br /><br />Iti mai aduci aminte noptile albe petrecute cu prietenii?<br />Momentele unice cu persoana iubita?<br /><br />Iti mai aduci aminte primul sarut care ti-a dat fiori?<br />Prima persoana care ti-a atins sufletul?<br /><br />Iti mai aduci aminte pe cine vedeai in oglinda cand erai copil?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-742243556388876252009-10-01T00:03:00.000+03:002009-10-01T00:02:30.452+03:00Si totusi..Oricat de mult ai iubi o persoana, oricat de mult te-ar iubi si ea la randul sau, oricat de perfecta ar fi (sau ar parea) o relatie de iubire.. INTOTDEAUNA vor exista tentatii, persoane care la un moment dat (poate fara sa realizezi in mod constient) vor parea mai interesante decat persoana de langa tine.<br /><br />E trist..si e ciudat in acelasi timp. Te gandesti..cum poti IUBI o persoana si totusi sa te simti atras de altcineva strain?<br /><br />Si totusi se intampla..si se intampla destul de des. De ce?<br />De ce nu poate apartine si inima si mintea unei singure persoane?<br />De ce daca iubesti, totusi iti atrage atentia si alta persoana?<br /><br />Traim intr-o lume mult prea diversificata si mult prea libertina. Am ajuns sa cred ca acum avem mai multe optiuni decat avem nevoie si ajungem la un moment dat sa nu mai putem face fata, sa nu mai distingem ce e bine sau rau, corect sau gresit. Dar in acelasi timp, indiferent de situatie, de persoanele din jurul tau, doar TU poti alege cum sa fii.<br /><br />Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand am iubit, am fost doar a acelei persoane si doar pentru ea am respirat, doar pe ea am vazut-o si in celelalte persoane din jurul meu.<br /><br />Tot ce conteaza este ca atunci cand se intampla asta, sa realizezi ca e doar ceva de moment, sa iti amintesti singur pe cine iubesti cu adevarat, cine e important pentru tine si sa te opresti inainte ca lucrurile sa mearga prea departe. <br /><br />Abia atunci ii demonstrezi persoanei dragi ca o iubesti cu adevarat. Abia atunci te poti mandri tu cu tine, ca esti capabil sa iubesti sincer.<br /><br />Dar..cam cate persoane sunt capabile de asta? De a iubi sincer..si de a fi corecte?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-6337491598614762932009-08-26T12:11:00.004+03:002009-08-26T13:06:16.056+03:00Zambiti va rog!Nu imi plac oamenii falsi. De fapt urasc oamenii falsi. <br />Urasc persoanele care daruiesc zambete in stanga si in dreapta doar pentru a obtine ceva.<br />Urasc oamenii care se apropie de tine doar pentu a le fi lor bine intr-un anumit moment.<br /><br />Urasc asa zisii prieteni care iti sunt alaturi la bine, mai putin la rau.<br />Urasc ipocrizia din pupaturile pe obraz intre fete si cinismul din cuvintele frumoase.<br /><br />Urasc oamenii care sunt amabili doar pentru 5 minute, ca mai apoi sa iti arate adevarata lor fata.<br />Urasc sa zambesc frumos cand poate vreau sa plang. <br /><br />Intr-adevar, acum nu poti sa fii sincer tot timpul si cu oricine. E de preferat sa te fortezi sa zambesti frumos in loc sa arunci o injuratura. <br />Dar totusi, cum ramane cu prietenii..? Am ajuns sa le zambim si lor fals doar pentru ca putem? <br /><br />Cat de falsa e acum o PRIETENIE?<br />Si.. cui ii mai poti zambi sincer in ziua de azi?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-56612873240988185592009-08-24T22:07:00.007+03:002009-08-25T11:40:48.601+03:00Am inteles! Sa traiti!Cred cu tarie ca ceea ce il defineste cel mai bine pe om sunt actiunile sale. Nu conteaza atat mult aspectul fizic, cat ceea ce faci si cum iti mentii relatiile cu cei din jurul tau.<br /><br />De asemenea cred ca..<br />Oamenii sunt mincinosi. <br />Oamenii sunt ipocriti. <br />Oamenii nu sunt oameni, in adevaratul sens al cuvantului. <br />Si ma refer la toti oamenii, incepand de la strainul de pe strada care trece pe langa mine pana la prietenul de aproape.<br /><br />Inteleg egoismul innascut care il are fiecare din noi. Inteleg ca de cele mai multe ori pe primul loc e persoana noastra. Intr-un fel, intr-o anumita masura, asa si trebuie sa fie. Pentru ca in ziua de azi, NIMENI (sau foarte putine persoane) nu merita nimic. Asa ca e justificat egoismul oamenilor.<br /><br />Dar ceea ce nu inteleg (si sincer ma chinui sa inteleg) e momentul in care un om (prieten, strain, ruda) isi da cuvantul pentru un anumit lucru. Promite ca te ajuta cu ceva, ca iti este alaturi, ca te suna...etc (sunt prea multe situatiile). Si nu se intampla. Punct. <br /><br />Asta pentru fiecare e atat de ocupat cu propria existenta incat uita sa mai fie corect, sincer, altruist, uita ca si-a dat cuvantul pentru un anumit lucru. Sunt constienta ca se intampla adeseori sa nu poti sa te tii de cuvant, dar macar iti ceri scuze ca nu ai reusit sa faci acel lucru. <br /><br />Nu te obliga nimeni sa faci sau sa nu faci un anumit lucru. Totul tine de vointa fiecaruia. Dar din moment ce iti iei angajamentul sa faci ceva, atunci corect mi se pare sa faci ceea ce zici. <br /><br />Urasc si ma enerveaza la culme persoanele carora le-au murit cantatorii (cei care se lauda singuri), nu isi mai incap in piele de mandrii ce sunt si mai ales, se baga singuri singurei in lucruri care nu le pot duce pana la cap. Exact niste PITIGOI. Sau mai bine zis, oameni goi, fara nimic de dat. <br /><br />E atat de greu ca atunci cand zici "da, fac asta" sa te si tii de cuvant?Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5792731646189765112.post-80395844697091970012009-08-07T23:46:00.007+03:002009-08-08T00:12:45.429+03:00Eu. Tu.Cauta-ma in ziua de ieri<br />Si in zilele de maine.<br /><br />Cauta-ma in adancul inimii tale <br />Si in amintirea ta cea mai draga<br /><br />Cauta-mi privirea ce te cauta si ea<br />Cauta-mi buzele..si gustul lor.<br /><br />Cauta-ma in femeia de azi<br />Si in cele ce vor veni.<br /><br />Cauta-ma in toate zambetele avute<br />Si in toate lacrimile cazute. <br /><br />Cauta-ma in tot ceea ce este frumos in viata ta<br />Si in amarul clipelor triste. <br /><br />Cauta-ma noaptea in vise<br />Si ziua in oamenii din jur.<br /><br />Cauta-ma in dorul zilelor senine<br />Si in frigul celor de iarna.<br /><br />Cauta-ma in zambetul tau<br />Si reda-mi-l pe al meu, asa cum era.<br /><br />Cauta-ma pe mine, cea de ieri<br />Si da-mi-o inapoi.Andreea Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/01132123663069135617noreply@blogger.com