24 august, 2009

Am inteles! Sa traiti!

Cred cu tarie ca ceea ce il defineste cel mai bine pe om sunt actiunile sale. Nu conteaza atat mult aspectul fizic, cat ceea ce faci si cum iti mentii relatiile cu cei din jurul tau.

De asemenea cred ca..
Oamenii sunt mincinosi.
Oamenii sunt ipocriti.
Oamenii nu sunt oameni, in adevaratul sens al cuvantului.
Si ma refer la toti oamenii, incepand de la strainul de pe strada care trece pe langa mine pana la prietenul de aproape.

Inteleg egoismul innascut care il are fiecare din noi. Inteleg ca de cele mai multe ori pe primul loc e persoana noastra. Intr-un fel, intr-o anumita masura, asa si trebuie sa fie. Pentru ca in ziua de azi, NIMENI (sau foarte putine persoane) nu merita nimic. Asa ca e justificat egoismul oamenilor.

Dar ceea ce nu inteleg (si sincer ma chinui sa inteleg) e momentul in care un om (prieten, strain, ruda) isi da cuvantul pentru un anumit lucru. Promite ca te ajuta cu ceva, ca iti este alaturi, ca te suna...etc (sunt prea multe situatiile). Si nu se intampla. Punct.

Asta pentru fiecare e atat de ocupat cu propria existenta incat uita sa mai fie corect, sincer, altruist, uita ca si-a dat cuvantul pentru un anumit lucru. Sunt constienta ca se intampla adeseori sa nu poti sa te tii de cuvant, dar macar iti ceri scuze ca nu ai reusit sa faci acel lucru.

Nu te obliga nimeni sa faci sau sa nu faci un anumit lucru. Totul tine de vointa fiecaruia. Dar din moment ce iti iei angajamentul sa faci ceva, atunci corect mi se pare sa faci ceea ce zici.

Urasc si ma enerveaza la culme persoanele carora le-au murit cantatorii (cei care se lauda singuri), nu isi mai incap in piele de mandrii ce sunt si mai ales, se baga singuri singurei in lucruri care nu le pot duce pana la cap. Exact niste PITIGOI. Sau mai bine zis, oameni goi, fara nimic de dat.

E atat de greu ca atunci cand zici "da, fac asta" sa te si tii de cuvant?