10 noiembrie, 2009

Romania noastra mult iubita!

Dupa 2 zile de febra, frisoane, dureri si pastile m-am hotarat azi dimineata sa ma duc in sfarsit la doctor ca sa nu vina el cu ambulanta la mine.

Ma duc la cabinetul din campusul studentesc unde doctorita nu era venita, era racita si ea de la atatia bolnavi.

M-am dus apoi la Policlinica Studentilor. Dupa ce astept o ora, reusesc sa intru in cabinet unde aflu ca de fapt doctorita nu era si ca daca vreau ceva trebuie sa ma inscriu la ei si sa ma retrag de la vechiul doctor de familie din Suceava.
Am plecat si de acolo si m-am intors la cabinetul din campusul studentesc unde ar fi trebuit sa fie cea de-a doua doctorita. Din nou, dupa ce am asteptat o ora si jumatate la rand, aflu ca doctorita nu e, fiind si ea bolnava. Asistenta ne da o speranta sa intram totusi in cabinet ca o sa ne dea ceva pentru cei raciti tare. Reusesc sa intru in cabinet, ma intreaba ce ma doare si ce simptome am, pentru a-mi da de fapt o trimitere (de care nu aveam nevoie) la Spitalul de Boli Infectioase. Atat!

Nervoasa si agitata la culme ma duc la acest spital faimos, unde erau 2 randuri lungi cat zidul chinezesc de oameni care asteptau, 2 cabinete si doar o singura doctorita. Toata lumea statea afara, unde era frig si batea vantul, pentru ca salile de asteptare erau foarte mici.
Dupa vreo 2 ore ajung la medicul de garda si ma consulta rapid si fara prea multa atentie. Imi zice ca am bronsita si e intr-un stadiu avansat si o infectie urata la gat. Si ca neaparat imi trebuie antibiotice puternice. Normal ca acestea costa mult si ea nu dadea compensat asa ca ma trimite intr-o alta camera unde mi se face "o fisa de o zi" in urma careia trebuia sa primesc medicamentele gratuit.

Fericirea mea s-a spulberat cand mi s-a zis ca trebuie sa vin sa iau medicamentele pe la ora 6 (atunci fiind ora 4). In ciuda faptului ca ma simteam extraordinar de rau, de frica sa nu se agraveze, am mai asteptat 2 ore.
Ma duc in corpul de spital indicat de doctorita sa iau medicamentele unde mi se spune ca de fapt doctorita trebuie sa vina sa imi scrie medicamentele (pentru ca nu le-a scris cand m-a consultat) si ca ea intarzie pentru ca mai are pacienti.

In momentul ala, la cat de rau ma simteam, am clacat si am bufnit in plans pe coridor. Eram de la ora 10 pe la cabinete, nu mancasem nimic si deja nu ma mai puteam tine pe picioare.
Intr-un tarziu apare si doctorita care ne ia iar pe rand pe toate cele 10 persoane (care asteptau fie pentru medicamente, fie pentru rezultatele unor analize). Aflu ca de fapt antibioticele alea puternice si scumpe sunt de fapt coldrexul si amoxacilina. A scris pentru fiecare medicamentele si cand sa ni le dea, ni se zice ca una din asistente trebuie sa mearga la farmacia din curtea spitalului sa le ia ea personal.

Dupa inca 40 de minute de injuraturi si nervi, apare asistenta care tot ea se grabea sa ni le dea cat mai repede fara ca macar sa ne explice frumos cum trebuie luate.

O precizare..noi toti care asteptam medicamentele eram chiar la etajul unde erau in "carantina" cei bolnavi cu virusul AH1N1. Dupa ce am luat medicamentele nici macar nu mai aveam putere sa ma bucur ca in sfarsit plec acasa, ma dureau toate si parca pluteam.

Stiam ca se pot intampla multe in Romania noastra, dar niciodata nu m-am gandit ca poti sta la doctor de la 10 dimineata pana la 7 seara pentru coldrex si amoxacilina.
Dar..

"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul".

03 noiembrie, 2009

Pentru mine..

Iubesc agitatia care ma inconjoara in fiecare zi, iubesc toate persoanele cu care imi impart viata (chiar si in ciuda momentelor mai putin placute), iubesc ceea ce fac si tot ce am avut parte pana acum.

Anul acesta de facultate e foarte agitat chiar de la inceput, dar nu regret nimic. Am avut parte de experiente foarte interesante. Desi au fost momente cand preferam sa lenevesc in caldura patului meu, nu regret ca am pierdut atatea weekenduri si atatea zile in sediul AIESEC.

Am muncit si am reusit sa devin intervievator si trainer in AIESEC Iasi. Am tinut primele interviuri si sunt bucuroasa sa vad unele persoane care acum sunt membrii noi in AIESEC si imi multumesc. Apoi am reusit sa imi inving (cel putin pentru inceput) emotia de a vorbi in public. Am tinut primele mele training-uri si sunt destul de mandra de cum m-am descurcat. (avand in vedere ca a fost prima oara). Mi-am dat seama ca imi place sa fac asta, imi place sa fiu in fata unor oameni si sa le vorbesc.

Unul din lucrurile care am decis sa le fac anul asta e sa nu treaca nici o saptamana fara sa nu ies sa dansez cu prietenii mei. Imi place enorm sa dansez, ma simt cel mai bine atunci cand corpul imi vibreaza pe muzica si nu mai conteaza nimic din jur. Momentul in care ma simt cel mai bine in pielea mea si in care radiez de fericire (orice ce ar fi in viata mea). Atunci sunt eu cu adevarat.

Un alt moment din viata mea care pur si simplu il ador e plimbarea de seara. Dupa o zi agitata, lunga, cu divergente, rasete multe, munca, emotii..sau orice altceva..seara cand vin acasa e momentul cel mai linistitor.
In ciuda frigului de afara, chiar daca imi ingheata mainile in manusi si nasucul in fular, nimic nu mai conteaza. Atunci e singurul moment in care sunt doar eu cu mine. Iubesc Iasul seara, iubesc sa ma plimb singura pe strada, sa fiu doar eu, luminile si muzica din casti.

Intr-o seara m-am oprit la Rapa Galbena.. e un loc magic, mai ales seara. Cu toate luminile si cu luna zambind de sus parca eram pe alta lume.
Cand vin seara acasa, in linistea din jurul meu, am timp sa ma regasesc, sa imi fac liniste in ganduri ..si sa iubesc mai mult orasul in care stau..sa ma simt norocoasa pentru ceea ce am.

Intr-adevar, viata mea nu e perfecta, simt uneori ca lipseste ceva..o parte din mine, mai primesc palme de la prieteni sau am certuri cu persoane dragi..Dar asta e viata, nimic nu e perfect si am ajuns sa cred ca trebuie sa existe si momente de genul asta, altfel totul ar fi plictisitor. Am incuiat undeva intr-un sertar ros de trecerea timpului nostalgia si parerile de rau, tot ce am simtit candva. Stiu ca nu pot sterge momentele neplacute din viata mea pentru ca fac parte din mine si din ceea ce sunt acum.

Am totul.. prieteni, chiar si oameni care nu ma agreeaza, iesiri in oras, nopti albe, lacrimi, rasete.. Am o viata plina cu de toate..
Ce mi-as mai putea dori?
Mai am dreptul sa mai cer ceva cand am atatea?

27 octombrie, 2009

Stop. Start. Continue

In urma ultimelor experiente cu oamenii dragi din viata mea, mi-am promis mie insami ca o sa ma schimb. Imi promit solemn ca de acum voi fi alta persoana. Chiar daca inghit in sec, chiar daca o sa am nenumarate pareri de rau si regrete, nu o sa imi mai calc pe orgoliu pentru oamenii dragi.

In general, pentru oamenii apropiati sufletului meu sunt in stare de orice, fac totul si o fac din inima. Dar urasc sa fiu luata drept proasta, sa fiu calcata in picioare pe nedrept si mai ales sa nu fiu apreciata pentru ceea ce fac.

Nu mi-a placut niciodata sa ma comport urat intentionat cu o persoana sau sa fac lucruri pe care pe urma sa le regret. De aceea, intotdeauna m-am ghidat dupa ideea de a nu face lucruri care nu as vrea sa le patesc eu. Dar totusi suntem oameni si e normal sa mai gresim. Si la fel de normal e sa iertam la randul nostru cand cineva greseste.

Dar aici problema e daca acea persoana invata din greselile pe care le face. Daca nu invata nimic, inseamna ca e nesimtita si nu ar trebui sa faca parte din viata ta.

Am pus STOP actiunilor mele altruiste de a ajuta oamenii la nevoie. Nu mai las de la mine pentru a le fi altora bine. Am vazut ca e in zadar gestul asta. Foarte putine persoane apreciaza acest lucru.

Pun START ideii de a ma gandi intai la mine, de a ma gandi de doua ori inainte sa sar in ajutorul cuiva. Pentru ca am simtit pe propria piele uratul sentiment de a nu fi apreciat cu adevarat. Degeaba incerci sa ii faci fericiti sau macar sa ii multumesti pe cei din jur, pentru ca ei tot orbi raman.

Pun CONTINUE faptului ca o sa imi pastrez prietenii adevarati aproape, dar pe cei care sunt in viata mea doar pentru a-si face simta prezenta incet incet o sa ii indepartez. Nu mai vreau figurine de plastic in jurul meu. Nu mai vreau stane de piatra ca prieteni.

Am ajuns inca o data la concluzia ca viata e prea scurta ca sa te lupti pentru altii, ca sa ii faci pe altii fericiti, iar tu cand ai nevoie sa fii lasat deoparte.
Nu inteleg multe lucruri pe lume, cu atat mai putin oamenii. Dar am incetat sa mai incerc sa ii inteleg. Sunt inca un copil in adandul sufletului, dar un copil care stie ce vrea si s-a saturat sa fie calcat in picioare tocmai de oamenii dragi.

E toamna.. e soare, e ultimul an de facultate, am aproape tot ce am nevoie.. si poate chiar mai mult uneori.. O zi de toamna insorita, frunze colorate fosnind in urma pasilor mei, o melodie linistitoare in casti.. si sunt fericita. Nu am nevoie de mai mult.

Nu e perfecta viata mea, dar o iubesc asa cum e. Si vreau sa ma bucur de fiecare clipa din ea, in felul meu.

07 octombrie, 2009

Iti mai aduci aminte?

Iti mai aduci aminte ce iti doreai cand erai copil?
Ce vise aveai candva?

Iti mai aduci aminte persoanele care ti-au adus macar un zambet intr-o zi ploioasa?
Cine te-a tinut de mana cand erai la pamant?

Iti mai aduci aminte umarul pe care plangeai cand sufletul ti-era gol?
Pe cine ai sunat cand te simteai singur pe lume?

Iti mai aduci aminte cafeaua din zori?
Si saruturile din timpul noptii?

Iti mai aduci aminte noptile albe petrecute cu prietenii?
Momentele unice cu persoana iubita?

Iti mai aduci aminte primul sarut care ti-a dat fiori?
Prima persoana care ti-a atins sufletul?

Iti mai aduci aminte pe cine vedeai in oglinda cand erai copil?

01 octombrie, 2009

Si totusi..

Oricat de mult ai iubi o persoana, oricat de mult te-ar iubi si ea la randul sau, oricat de perfecta ar fi (sau ar parea) o relatie de iubire.. INTOTDEAUNA vor exista tentatii, persoane care la un moment dat (poate fara sa realizezi in mod constient) vor parea mai interesante decat persoana de langa tine.

E trist..si e ciudat in acelasi timp. Te gandesti..cum poti IUBI o persoana si totusi sa te simti atras de altcineva strain?

Si totusi se intampla..si se intampla destul de des. De ce?
De ce nu poate apartine si inima si mintea unei singure persoane?
De ce daca iubesti, totusi iti atrage atentia si alta persoana?

Traim intr-o lume mult prea diversificata si mult prea libertina. Am ajuns sa cred ca acum avem mai multe optiuni decat avem nevoie si ajungem la un moment dat sa nu mai putem face fata, sa nu mai distingem ce e bine sau rau, corect sau gresit. Dar in acelasi timp, indiferent de situatie, de persoanele din jurul tau, doar TU poti alege cum sa fii.

Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand am iubit, am fost doar a acelei persoane si doar pentru ea am respirat, doar pe ea am vazut-o si in celelalte persoane din jurul meu.

Tot ce conteaza este ca atunci cand se intampla asta, sa realizezi ca e doar ceva de moment, sa iti amintesti singur pe cine iubesti cu adevarat, cine e important pentru tine si sa te opresti inainte ca lucrurile sa mearga prea departe.

Abia atunci ii demonstrezi persoanei dragi ca o iubesti cu adevarat. Abia atunci te poti mandri tu cu tine, ca esti capabil sa iubesti sincer.

Dar..cam cate persoane sunt capabile de asta? De a iubi sincer..si de a fi corecte?

26 august, 2009

Zambiti va rog!

Nu imi plac oamenii falsi. De fapt urasc oamenii falsi.
Urasc persoanele care daruiesc zambete in stanga si in dreapta doar pentru a obtine ceva.
Urasc oamenii care se apropie de tine doar pentu a le fi lor bine intr-un anumit moment.

Urasc asa zisii prieteni care iti sunt alaturi la bine, mai putin la rau.
Urasc ipocrizia din pupaturile pe obraz intre fete si cinismul din cuvintele frumoase.

Urasc oamenii care sunt amabili doar pentru 5 minute, ca mai apoi sa iti arate adevarata lor fata.
Urasc sa zambesc frumos cand poate vreau sa plang.

Intr-adevar, acum nu poti sa fii sincer tot timpul si cu oricine. E de preferat sa te fortezi sa zambesti frumos in loc sa arunci o injuratura.
Dar totusi, cum ramane cu prietenii..? Am ajuns sa le zambim si lor fals doar pentru ca putem?

Cat de falsa e acum o PRIETENIE?
Si.. cui ii mai poti zambi sincer in ziua de azi?

24 august, 2009

Am inteles! Sa traiti!

Cred cu tarie ca ceea ce il defineste cel mai bine pe om sunt actiunile sale. Nu conteaza atat mult aspectul fizic, cat ceea ce faci si cum iti mentii relatiile cu cei din jurul tau.

De asemenea cred ca..
Oamenii sunt mincinosi.
Oamenii sunt ipocriti.
Oamenii nu sunt oameni, in adevaratul sens al cuvantului.
Si ma refer la toti oamenii, incepand de la strainul de pe strada care trece pe langa mine pana la prietenul de aproape.

Inteleg egoismul innascut care il are fiecare din noi. Inteleg ca de cele mai multe ori pe primul loc e persoana noastra. Intr-un fel, intr-o anumita masura, asa si trebuie sa fie. Pentru ca in ziua de azi, NIMENI (sau foarte putine persoane) nu merita nimic. Asa ca e justificat egoismul oamenilor.

Dar ceea ce nu inteleg (si sincer ma chinui sa inteleg) e momentul in care un om (prieten, strain, ruda) isi da cuvantul pentru un anumit lucru. Promite ca te ajuta cu ceva, ca iti este alaturi, ca te suna...etc (sunt prea multe situatiile). Si nu se intampla. Punct.

Asta pentru fiecare e atat de ocupat cu propria existenta incat uita sa mai fie corect, sincer, altruist, uita ca si-a dat cuvantul pentru un anumit lucru. Sunt constienta ca se intampla adeseori sa nu poti sa te tii de cuvant, dar macar iti ceri scuze ca nu ai reusit sa faci acel lucru.

Nu te obliga nimeni sa faci sau sa nu faci un anumit lucru. Totul tine de vointa fiecaruia. Dar din moment ce iti iei angajamentul sa faci ceva, atunci corect mi se pare sa faci ceea ce zici.

Urasc si ma enerveaza la culme persoanele carora le-au murit cantatorii (cei care se lauda singuri), nu isi mai incap in piele de mandrii ce sunt si mai ales, se baga singuri singurei in lucruri care nu le pot duce pana la cap. Exact niste PITIGOI. Sau mai bine zis, oameni goi, fara nimic de dat.

E atat de greu ca atunci cand zici "da, fac asta" sa te si tii de cuvant?

07 august, 2009

Eu. Tu.

Cauta-ma in ziua de ieri
Si in zilele de maine.

Cauta-ma in adancul inimii tale
Si in amintirea ta cea mai draga

Cauta-mi privirea ce te cauta si ea
Cauta-mi buzele..si gustul lor.

Cauta-ma in femeia de azi
Si in cele ce vor veni.

Cauta-ma in toate zambetele avute
Si in toate lacrimile cazute.

Cauta-ma in tot ceea ce este frumos in viata ta
Si in amarul clipelor triste.

Cauta-ma noaptea in vise
Si ziua in oamenii din jur.

Cauta-ma in dorul zilelor senine
Si in frigul celor de iarna.

Cauta-ma in zambetul tau
Si reda-mi-l pe al meu, asa cum era.

Cauta-ma pe mine, cea de ieri
Si da-mi-o inapoi.

28 iulie, 2009

Vreau..

Vreau un zambet doar pentru mine..
si sa ma incalzeasca privirea ta.

Vreau sarutul..
imbratisarea ta.

Vreau caldura trupului tau..
iar mana ta sa ma cuprinda.

Vreau tot ce aduci tu nou..
sa fii al meu, eu sa fiu a ta.

Vreau o vorba calda..
un "te iubesc" soptit la ureche.

Vreau zile cu soare..
si sa zbor. cu tine.

Vreau sa rad cu sufletul.
sa te am aproape si sa nu ma satur.

Vreau sa imi vindeci ranile provocate de altii..
sa ma alini cu sarutul tau.

Vreau sa ma ajuti sa uit..
si sa iubesc din nou.

Vreau sa iti fiu umbra..
si sa iti fiu mereu aproape.

Vreau sa te am..
sa ma ai.

26 iulie, 2009

...

Patul tau inca mai poarta pete de pacat..
Cearsaful te-a asteptat cuminte, fara cuvinte.
1000 de zile au trecut intre trecut..
Si azi, crezi ca mai stii sa arzi?
Crezi ca mai poti sa cazi alunecand pe pielea mea?

Ai mai putea?

19 iulie, 2009

Da sau Nu?

Decizii. Hotarari. Toate luate in minute. Secunde.
Impuls. Batai de inima. Neliniste.

Zambete furate, priviri daruite pe ascuns.

Timpul zboara mult mai repede decat iti imaginezi.
Viseaza, simte, traieste, respira adanc si..zboara. Zboara cu sperantele tale, zboara cu visele tale.

Iubeste si lasa-te iubit.
Fa-le ziua mai frumoasa celor dragi.
Dezleaga-ti sufletul si lasa-l sa rada, sa simta viata asa cum e ea.
Uita-te in jurul tau..
cat de frumoasa e lumea ta?

13 iulie, 2009

Proud to be an AIESEC-er

Nu stiu cati dintre voi au auzit de AIESEC, dar pentru mine e cea mai tare organizatie.
Bineinteles, nu e perfecta (pentru ca nu cred in perfectiune), dar mi-a oferit multe lucruri de neuitat.

Astazi, pentru a nu stiu cata oara de cand sunt membru AIESEC, m-am simtit mandra ca am reusit sa intru in aceasta organizatie, in AIESEC Iasi, un local atat de mare, ca am trecut prin zeci de interviuri, ca am realizat atatea lucruri marunte, dar si marete alaturi de o mare de oameni.

Iata motivul de astazi care ma face sa fiu mandra pentru ca fac parte din AIESEC:

http://www.youtube.com/watch?v=42heVe0qUAc&eurl=http%3A%2F%2Fancaonuta.wordpress.com%2F2009%2F07%2F13%2Faiesec-iasi-is-the-best%2F&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=yxlkf74n7Ks&eurl=http%3A%2F%2Fancaonuta.wordpress.com%2F2009%2F07%2F13%2Faiesec-iasi-is-the-best%2F&feature=player_embedded

Felicitari baietilor!

Si asta nu e tot. Incepand de vineri, 10 iulie si pana in luna septembrie, in fiecare vineri, de la ora 18.30, la TVR Iasi, AIESEC Iasi e pe sticla.

Felicitari Comm!

12 iulie, 2009

Plang norii pe strada mea

Ploua.. Stau la geam si ascult sunetul ploii. Nu am stare. Nu am somn. In camera se aude linistea. Ma uit la picaturile de ploaie care cad.. Simt una si pe obraz. Simtindu-i caldura, imi dau seama ca nu e o picatura de ploaie.

Nu-mi place ploaia. Dar in noaptea asta e altfel..e linistita..e calda. Imi linisteste si racoreste sufletul.

Aerul e curat, dar totusi pieptul meu il respira greu. Ma uit pe strada usor luminata. E pustie ca si interiorul meu. Observ in indepartare urmele pasilor mei si ai tai pe ea.. doua fantasme tinandu-se de mana. Dar cu cat se apropie, nu se mai vad. Le caut cu privirea, dar in zadar..au disparut in intunericul noptii.

In locul lor apare un copil vesel zburdand.. imi pare cunoscut chipul lui. Trecand pe sub umbra unui copac, copilul se transforma intr-o domnisoara care se uita sus la geamul meu si schiteaza un zambet. Inca cativa pasi, si in locul domnisoarei, ma regasesc pe mine, cea de acum, urcand aceeasi strada. Dar ceva lipseste.. zambetul de odinioara.


Plang norii. In noaptea asta, i-am dat voie si sufletului meu sa planga o data cu norii

11 iulie, 2009

Oglinda oglinjoara

Oglinda oglinjoara, cine e cea mai frumoasa fata din tara?

Desi suna poate comic, probabil multe din fetele de astazi isi pun aceasta intrebare. (chiar si in gand).
Am ajuns sa traim intr-o lume a papusilor Barbie. Fetele au schimbat visele copilariei (de a ajunge cantareata, actrita, ..etc) cu dorinta din ce in ce mai pregnanta de a arata perfect. (desi vreau sa cred ca nu exista perfectiune).

Din ce in ce mai multe fete, pun tot mai mult accent pe aspectul fizic, atat al lor, cat si al iubitului.
Frumusetea creata de actrite, de cantarete, a ajuns un tipar. Sani siliconati, fund siliconat, buze siliconate, meshe in par, picioare lungi si subtiri...si bineinteles, nelipsitul bronz.

Cum ramane cu frumusetea ce reiese din diversitatea de forme ale trupului si culori a ochilor, a parului? Cum ramane cu ideea ca fiecare e unic in felul lui? Prin ce o sa ajungem sa ne diferentiem?

Se stie ca frumusetea e relativa. Nu exista un tipar de frumusete, asa cum nu exista perfectiune.
Dar totusi, astazi, daca o fata nu arata asa cum am spus mai sus, nu este considerata frumoasa.
Imi pare rau de fetele care nu se iubesc intai pe ele, ci pe "tiparul de frumusete" inventat de altii.

Pacat...vom ajunge sa traim intr-o lume in care toate femeile vor arata la fel.

Bineinteles, la aceasta conceptie, contribuie foarte mult si barbatii, care vor si incurajeaza aceste porniri ale femeilor. Din pacate, ei niciodata nu se multumesc cu ceea ce au. Din acest punct de vedere, le cred pe acele fete. Le cred ca ar fi in stare de orice pentru a-si pastra iubitul.

Dar totusi, daca stam si ne gandim...barbatii au in gena lor acest lucru, de a-si raspandi "samanta". Si oricat de frumoase ar fi iubitele lor, mult mai frumoase sunt fetele necunoscute care trec pe langa ei pe strada. Asa ca fetele nu ar trebui sa isi mai faca probleme.

Fiecare femeie e frumoasa.
Fiecare femeie e deosebita.
Fiecare femeie are calitati. (greseala barbatului care nu le vede)

Barbatii nu ar trebui sa uite un lucru. Femeie e si mama lor...iar daca sunt norocosi si au si o sora...au deja 2 femei in viata lor. Trebuie doar sa o astepte pe a treia si sa o aprecieze ca pe primele 2.

10 iulie, 2009

Alo, respectul?

Relatiile de astazi. Cam cat de mult se mai respecta oamenii intre ei?
E foarte usor sa ceri, sa impui respect, dar e mult mai greu sa il dai.
Majoritatea oamenilor, in momentul de fata, nu mai au pic de rusine. Fac doar ce isi doresc, fara a se mai gandi la ceilalti.

Asta se aplica in toate tipurile de relatii. Atat in cele amicale, familiale, cat si in cele de iubire. Majoritatea "prietenilor" din viata fiecaruia sunt de ornament, fiecare urmarindu-si de fapt propriile interese si nimic mai mult.

Chiar si in relatiile familiale, se "respecta", din pacate, foarte des sintagma "frate frate, dar branza e pe bani".

Acelasi lucru se intampla si in relatiile de iubire. Daca are masina si bani, e totul perfect. Nu mai conteaza ce simte, cum arata, cum se comporta.

Excludem lucrurile materiale.
Si intr-o relatie simpla de iubire exista minciuna, inselat, falsitate..toate acestea fiind exemple clare ale lipsei de respect. Respectul pentru o persoana (in cazul de fata persoana iubita) implica mult mai multe. Sa nu minti, sa nu inseli, sa fii sincer cu tine si cu ea, sa fii corect, sa respecti ce e intre voi. Si mai ales, daca esti iubit, sa iubesti si tu la fel de mult.

Ma intreb unde e respectul de acum cativa ani cand baiatul curta o fata o lunga perioada, o respecta si se bucura doar la vederea ochilor ei? (cred ca in zilele noastre verbul "a curta" a fost scos din dictionar)
Unde e acel "sarut mana" pe bune? Mai poti sa ii saruti cu drag mana unei fete (mai bine zis, mana iubitei tale) fara sa simti ca iti calci imensul orgoliu masculin?

Eu cred ca cel mai frumos gest (si cea mai mare dovada de iubire) care ar putea sa il faca un baiat pentru o fata e sa ii sarute tandru si delicat mana. (se intelege ca vorbim de un gest sincer, nu unul fals).

Acum tipul se avanta cat mai repede la buzele ei, si bineinteles, in patul ei.
Daca a intalnit o tipa sau doua care au lasat garda jos usor, inseamna ca toate sunt si fac la fel. Cam asta e conceptia de acum. De asta isi si permit multe barbatii. Isi permit sa te "alinte" pe strada cum vor ei, sa te priveasca ca si cum ai fi dezbracata, sa iti faca tot felul de invitatii.

Pentru ca nu mai exista respect.
Pentru ca nu mai exista rusine, doar libertate de exprimare.

P.S. Un exemplu de abordare al baietilor (care m-a facut totusi sa zambesc astazi) : "domnisoara, te rog, da drumul la soare".

08 iulie, 2009

Eu si Fat Frumos al meu

Mi-e dor de basme, de povestile din copilarie.
Mi-e dor sa visez, sa adorm cu ochii deschisi.
Mi-e dor sa privesc cerul si sa mi se para ca vad tot felul de forme din nori.
Mi-e dor de copilarie.

Mi-e dor sa cred in fraza "binele invinge raul".
Mi-e dor de Cenusareasa si Printul ei.

Azi imi doresc sa traiesc intr-un basm. Sa trec prin tot felul de peripetii, lucruri urate, dar mai apoi sa am parte de al meu "happy ending".
Vreau sa il gasesc in marea de oameni pe Fat Frumos al meu, sa il privesc in ochi si sa simt ce nu am mai simtit.
Vreau sa ma ia in bratele lui puternice si sa ma simt ocrotita.
Vreau ca acea clipa sa dureze o vesnicie, si sa nu ma mai trezesc.

Stiu..sunt vise si iluzii copilaresti.

Dar azi sunt copil si vreau sa cred in mine, in tine, in ele.
Lasa-ma sa visez..

03 iulie, 2009

A doua sansa?

Am ajuns azi la o concluzie. Unii oameni chiar nu merita a doua sansa!
In general, rasa umana nu ar trebui sa aiba parte de a doua sansa.
De ce? Pentru ca omul a devenit tare comod. Greseste la infinit, dar nu invata nimic din greseli, cautand mereu o scuza pentru ceea ce face.

Pana acum mereu incercam sa ma pun eu in locul acelei persoane, sa il/o cred ca nu si-a dat seama ca a gresit, sa trec cu vederea...ca deh... vorba aia "a gresi e omeneste" . Eu o completez cu "a gresi la infinit e prosteste".

Nu mai cred in bunatatea rasei umane, nu mai cred in schimbarea care poate avea loc, nu mai cred in bun simt si respect.
M-am saturat sa las mereu de la mine, sa trec cu vederea, sa iert, sa uit.. sa mai dau o a doua sansa, a treia... Pentru ce? Ca mai apoi, tot eu sa imi inghit remuscarile si regretele ca din nou, am iertat.

Unii oameni merita tot efortul din lume (am putine exemple, dar macar sunt), in schimb altii merita un sut in fund in momentul in care mai indraznesc sa iti zambeasca pe strada (dupa ce au profitat de bunatatea ta)
Cum pot unii sa fie atat de nesimtiti (alt "compliment" mai bun nu le gasesc) incat sa creada ca nu conteaza cate greseli fac, totul li se cuvine, inclusiv iertarea neconditionata?
Nu e asa simplu din pacate. Iubesti, ierti, uiti, dai mii de sanse cuiva care merita, care vezi ca intr-adevar greseste, dar macar invata ceva din greseli si nu le repeta la infinit.

De acum, oricine ar fi, frate, sora, prieten, prietena, iubit... nu ma respecti... nu te respect!

NIMIC nu e neconditionat pe lumea asta (din pacate nici iubirea). Si NIMENI nu iti este dator cu nimic (indiferent ce ai face tu).
Totul se rezuma la ceea ce faci tu in legatura cu oamenii din jurul tau, la deciziile tale, cum vrei tu sa fii, si perceput de ceilalti. Cat de mult ii iubesti pe cei din jurul tau, dar mai ales cat de mult te iubesti pe tine in comparatie cu ceilalti dragi.

Nu sunt perfecta. Am gresit ca orice om, poate mai mult decat e voie. Dar in acelasi timp am incercat (cum a putut sufletelul meu) sa invete ceva din fiecare greseala. Mai mult decat atat, MEREU am incercat sa fiu cu bun simt si sa las loc de "buna ziua".

Imi pare rau de cei care nu sunt in stare macar de asta.

02 iulie, 2009

Michael Jackson = Jacko Wacko?


Am vazut un documentar/interviu cu Michael Jackson. Imi placea ceea ce facea el, dar recunosc ca nu eram foarte pasionata de muzica lui. Mai mult eram curioasa si interesata de persoana lui, de viata pe care a avut-o si bineinteles, de schimbarile controversate din viata sa.

Documentarul era o combinatie intre un documentar propriu zis si un interviu dat de el pe o perioada de timp mai lunga. M-a facut sa vad lucrurile mai clar si am ajuns la cateva concluzii. Pe plan profesional era un artist perfect, nemaipomenit, nemaiintalnit. Dar pe plan personal era un om distrus inca de la "inceputurile" sale.

Si-a cladit viata pe iluzii. Desi si-a inceput cariera de mic, tot de mic a avut si probleme, acestea contribuind la schimbarile avute ulterior loc. Intr-adevar, imaginea lui MJ alb la fata, cu o suvita de par ondulat conturandu-i chipul si inegalabila palarie neagra ramane in istorie. Probabil daca nu ar fi imaginea asta, nici MJ nu ar fi fost perceput la fel.

Dar ma gandeam cum se poate schimba un om care a avut o viata grea. Ma gandeam cat poate sa reziste si sa lupte psihicul uman? Dupa 1/2/3... experiente care te darama psihic, cum poti sa mai faci alegerile corecte? Cand persoanele din jurul tau iti dau palme zi de zi, cum mai poti iubi?

Cum a spus si el..a ramas mereu copil. In sufletul sau el era Peter Pan, vesnicul copil care nu vrea sa creasca. El e un exemplu de om care a reusit extrem de multe pe plan profesional, a fost un om talentat si unic. Dar totusi, cu tot succesul avut, nu a avut puterea sa depaseasca loviturile avute de-a lungul vietii.
Sufletul sau era bucatele..

01 iulie, 2009

Dupa furtuna, intotdeauna iese soarele?

Dupa perioadele cand esti la pamant, reusesti mereu sa te ridici?
Cand cineva iti da o palma, o astepti si pe urmatoarea?
Cand nu reusesti sa faci ce iti propui, sau nu obtii ce iti doresti, cat timp mai incerci?
Cat poate un om sa astepte ca sa treaca ploaia din geamul lui?

Azi, soarele a iesit dupa furtuna. Dar din pacate, nu si in sufletul meu. E pitit acolo si parca de frica nu mai vrea sa iasa.

Azi nu sunt optimista. Refuz sa cred in soarele iesit de dupa furtuna, in linistea si mirosul placut ce apar dupa o ploaie calda de vara.
Azi nu simt decat furtuna ce imi da tarcoale.

Ajuta-ma sa o alung..te rog.

25 iunie, 2009

Interviu cu sufletul meu

- Hey..ce faci? Nu am mai vorbit de mult.
- Stiu..m-ai cam dat uitarii de ceva timp.

- Te simt strain fata de mine.
- Si eu la fel simt..simt ca nu mai sunt legat de tine. Ne-am despartit.. sufletul de corp.

- De ce simtim asta?
- Pentru ca nu mi-ai mai dat atentie in ultimul timp. Pentru ca te-ai indepartat de mine.

- Am fost cam suparata...
- Nu mai mult ca mine sa stii.

- Te cred..Pot sa te intreb ceva?
- Spune.

- Stiu ca nu am mai vorbit de mult, ca nu am avut prea multa grija de tine, dar..mi se pare mie sau lipsesc cateva bucatele din tine.
- Da, lipsesc de ceva vreme. Se intampla de multe ori in viata sa ma atasez de persoanele care trec prin drumul tau. Si le daruiesc fiecaruia o bucatica din mine. Imi pare rau ca ei nu isi dau seama de asta si mai ales, nu realizeaza ca atunci cand pleaca iau si bucatica lor cu ei. Din acest motiv, acum lipsesc bucatele din mine.

- Credeam ca nu mai faci asta, credeam ca ai renuntat sa mai crezi in oameni.
- Si eu.. am crezut ca am puterea sa fac asta. Dar mereu repet greseala.

- Vad bucatele lipsa, dar vad si bucatele lipite. De ce?
- Pai astea sunt incercarile oamenilor de a reveni. Ma atasesc de ei, pleaca, revin, si incearca sa lipeasca bucatica lor inapoi la locul ei. Dar ei nu vad ca oricat ar incerca sa faca sa fie la fel, nu se poate.. cicatricile mereu raman.

- Oamenii sunt asa cum te asteptai sa fie? Merita iubirea ta?
- Unii da, unii nu. Pacat ca imi trebuie mult timp sa imi dau seama care merita si care nu.

- Ai iubit vreodata cu adevarat?
- Da. Vezi cea mai mare bucata care lipseste? E ceea ce a ramas in urma iubirii. Si amintirile, care ti le-am dat tie.

- Inteleg.. Nu am mai cautat de ceva vreme in sertarul cu amintiri. Asa cum te-am dat uitarii pe tine, asa am facut si cu ele. Mi-e bine asa deocamdata. Inca ceva..
- Te ascult.

- Mai ai putere sa iubesti? Sa mai ai incredere in oameni? Pentru ca eu nu mai am.. si sincer.. am inceput sa urasc oamenii.
- Timpul iti va raspunde la intrebare, el iti va arata daca am sau nu putere. Iar despre oameni, oricine greseste, cel mai important e sa inveti din greseli. Daca eu cu toate lipsurile mele inca respir si iti dau tie putere sa mergi mai departe, si tu poti. Am nevoie ca tu sa zambesti pentru mine.

- Esti fericit?
- As putea fi. Nu am nevoie de multe lucruri sa fiu fericit. Tot ce stiu e ca..mi-e dor de acel sentiment.

24 iunie, 2009

Suceava - Taramul Manastirilor

Azi dupa o vreme indelungata am reusit sa ma plimb putin prin orasul meu natal, Suceava.
Am ramas placut surprinsa. S-au schimbat multe de cand nu am mai fost. Acum pare mai..mare, mai plin de viata, mai..placut.
E o perioada frumoasa, sunt zilele orasului. Nu am mai vazut de mult atata lume prin centru, atatia copii si atata veselie.

Ce m-a impresionat mai mult si mai ales lucrul de care mi-a fost dor au fost porumbeii din centru.
Parca la un semnal toti zboara in stol si fac rotocoale deasupra oamenilor, nefiindu-le frica de nimic. E mirific acel moment in care se ridica spre cer si iti zboara deasupra capului.

Mi-era dor..mi-era dor de Suceava, de strazile ei, de oamenii din ea..
Mi-era dor sa zic ca sunt acasa..

Mandra de orasul meu! :)

21 iunie, 2009

Ciucalata

"..esti ca o pata de ciocolata in vanilie"


Un compliment din partea cuiva drag ce m-a facut sa zambesc.

Ramas bun..
















Cu cat se apropie zilele sa plec acasa in Suceava, cu atat devin mai melancolica.
Imi dau seama ca a mai trecut un an din viata mea, si mai ales a mai trecut un an de facultate.

Ma uit in urma si sincer regret ca timpul trece atat de repede. As vrea sa am puterea de a-l opri in loc.

Inca un an..un an plin de amintiri frumoase, momente placute, multe rasete, dar si lacrimi, suspine, nervi, batai cu apa, cu perne, certuri si nopti nedormite. Un an destul de tumultos, dar de neuitat.


Simt ca trece timpul mult prea usor.
Simt ca nu ma bucur indeajuns de mult de ceea ce am in jurul meu.
Vreau sa zambesc mai des.
Vreau sa rad mai usor.

Incep sa imi fac bagajele.
Am un nod in gat. Nu stiu de ce. Nu e prima data cand ma despart de un loc drag. Nu e vorba ca nu mai revin aici. E vorba ca inchei un nou capitol din viata mea.
E vorba ca ma despart din nou de locul care m-a gazduit un an de zile, locul in care am ras si am plans luni la rand, locul cu care am impartasit momente de neuitat.

Ma despart de prietenii mei din AIESEC, oameni care cu timpul mi-au devenit prieteni, cu care am impartit nopti nedormite si momente de ras..clipe adevarate. Oameni care mi-au fost alaturi cand am avut nevoie.

Ma despart de tot ce am trait in anul asta aici in Iasi.
Stiu ca o sa mai fie momente frumoase, sunt sigura de asta, dar mie mi-e dor deja de cele care au trecut..

"M-am legat totdeauna de locurile în care am întârziat, de unde n-am plecat imediat ce-am venit. Din camerele în care am adormit o noapte, n-am reuşit să plec fără să-ntorc
capul." (Octavian Paler)

Incepe o noua zi..un nou capitol.. O iau de la inceput.

18 iunie, 2009

Drept la replica?

Sunt uimita pe zi ce trece de oamenii din Romania.
Sunt uimita cate se pot intampla.
Sunt uimita cum gandesc unii oameni.
Sunt uimita sa vad ca in schimb altii nu gandesc deloc.

Ne laudam ca traim intr-o tara libera, ca am scapat de comunism si putem face ce vrem.
Doar ca nimeni nu precizeaza ca doar BARBATII au voie sa faca ce vor. Nu si femeile. (cel putin in privinta liberei exprimari)

Din nou sunt revoltata asupra liberei exprimari a barbatilor.
De ce? Pentru ca nu isi tin dorintele si fanteziile in mintea lor si nu inteleg ca nimeni nu le cere sa le exteriorizeze.

As vrea sa vad cum ar reactiona barbatii daca noi, femeile, ne-am comporta ca ei si i-am trata exact ca pe niste obiecte(jucarii) mai mult sau mai putin frumoase.
As vrea ca macar pentru o zi prostia sa doara si fiecare sa urle in legea lui.
As vrea sa am puterea de a intoarce vorbele si gesturile urate.

Inca un lucru. Romania e situata la Polul Nord si nu stiu eu?
Din cate vad in fiecare zi, in tara noastra soarele e prezent. Deci lumea se mai bronzeaza (din cand in cand).Care e greseala?

De ce nu poti merge linistita pe strada fara sa nu auzi vreun comentariu prost la adresa ta?
De ce nu mai poti purta o rochita frumusica (nu vulgara) fara ca unul sa nu fluiere dupa tine? (..ca deh..lui i se pare ca esti dezbracata)

Incep sa fiu din ce in ce mai revoltata in legatura cu chestia asta. De ce toti (si aici ma refer la BARBATI) tind sa se minuneze de "bronzul tau uniform".

Si mai ales ma intreb unde o sa ajungem. Acum nu mai conteaza cum te imbraci. Iarna infofolita pana peste cap, vara cu rochite. Nu conteaza pentru ca ei (barbatii) oricum au ceva de comentat mereu.

Ma tot bate la cap o intrebare..chiar se simt mai barbati daca fac asta in mod public? Cu ce ii ajuta?

Dar..daca ar fi sa mergi dezbracata pe strada?
Hmmm....atunci oare cum ar reactiona?

17 iunie, 2009

Romanţă negativa (Ion Minulescu)

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...


..o scurta poezie ce m-a facut sa zambesc..

14 iunie, 2009

Coincidenta / Destin

De cateva zile stau si ma gandesc la un lucru.
Ce ar trebui sa faci sa obtii ceea ce iti doresti? (desi poate acel lucru nu trebuie sa il ai sau nu iti apartine)
In general vorbind, incepand cu toate lucrurile marunte din viata fiecaruia si terminand cu chestiile importante, extrem de semnificative.

Raspunsul e: nimic. Daca lupti pentru ceva si tot nu obtii, atunci stai in banca ta. Daca e sa fie al tau, va fi. Daca nu, inseamna ca nu ai avut nevoie cu adevarat de el si deci e mai bine asa.

Am ajuns sa cred cu tarie in ideea ca toate se intampla cu un scop. Te indragostesti, te desparti, suferi, iei palme de la prieteni, pierzi oameni dragi..si tot asa. Toate astea pentru a invata. Viata e o lectie continua.
Orice intamplare prin care treci e acolo cu un motiv. Chiar si experientele negative, chiar si lacrimile varsate, sau gandurile sumbre. Totul are o logica. (pe care multi dintre noi inca nu am descoperit-o)

Obisnuim sa dam vina pe coincidente de cele mai multe ori. Dar vreau sa cred ca nu e asa.
Daca e sa ma intalnesc cu o persoana cunoscuta de 3 ori pe zi, nu cred ca e o coincidenta, ci un fapt care trebuia sa se intample.
Nu cred intru totul in destin, cred ca o mare contributie in viata noastra o avem chiar noi. Cum vrem sa fim, ce vrem sa facem, noi decidem. In schimb, cand interactionam cu alte persoane, nu mai depinde totul de noi.

Dar cred in anumite lucruri care trebuie sa se intample, in acele lucruri pentru care tu (acea persoana unica) ai venit pe lume, special pentru a le trai.

Asa ca, sa nu ne mai minunam de ceea ce se poate intampla, ci sa ne bucuram mai mult de tot ce ne inconjoara.

Astept..
astept sa treaca timpul
astept coincidentele
astept ceea ce trebuie sa se intample

12 iunie, 2009

Prietene, unde esti?

Am crescut cu totii. Am trecut de etapa in care ti se dadea voie sa te schimonosesti, sa sari in mijlocul trecerii de pietoni, sa faci ce vrei, cand vrei. Acum, cand ai deja o varsta, nu mai ai scuze pentru comportamentul tau, nu mai poti spune atat de des ca ai gresit fara sa iti dai seama.
Acum ai o anumita responsabilitate pentru ceea ce faci, de fapt, ar trebui sa iti asumi toata responsabilitatea pentru actiunile tale.
Gata! Esti matur/matura, te consideri inteligent/inteligenta si vrei sa crezi ca stii ce iti doresti de la viata.

Dar totusi mai gresesti, mai calci stramb, mai ranesti lumea din jurul tau (poate intr-un mod neintentionat), dar totusi o faci. Pentru ca esti om. Si pentru ca sta in firea omului sa greseasca mereu si sa invete din ceea ce a gresit.

Cine iti este alaturi atunci cand gresesti sa te anunte ca ai facut asta? Cine iti este alaturi atunci cand ti-e greu? Cine te trezeste din aiureala in care traiesti uneori? In cine poti avea incredere?

Ai spune prima data ca acele persoane sunt prietenii. Dar nu intotdeauna este asa.
Stii de ce?
Pentru ca la fel ca si tine, fiecare are viata lui, pentru fiecare conteaza mai mult viata sa si nu problemele sau dilemele pe care le ai tu din cand in cand.

Nu te poti baza niciodata 100% pe cineva in nici o situatie, nu poti pune o persoana sa iti rezolve problemele, si mai ales nu ai cum rogi pe cineva sa simta un anumit lucru pentru tine.

Momentan inca e frumos, mai ai un an/doi de facultate, mai poti "zburda" putin in tineretea ta, dar cand toate acestea se termina pe cine tii de mana cand pornesti la drum, la drumul cel mai greu si cel mai serios care o sa il faci in viata?

Conteaza asa mult clipele scurte de "amicitie" pe care ai ocazia sa le traiesti zi de zi sau conteaza mai mult sa ai pe cineva aproape in care sa ai incredere, care sa te cunoasca (poate mai bine decat te cunosti tu) si mai ales, care sa lupte cot la cot cu tine impotriva tuturor?

Mi s-a dat ocazia in viata de a avea parte de multe prietenii, dar acum, dupa 8 ani, pot sa zic ca doar una valoreaza cu adevarat.

Tu poti spune ca ai un prieten caruia ai curajul sa ii povestesti si cele mai adanci ganduri si sentimente (ganduri si sentimente pe care poate nici tu nu vrei sa le vezi) ? Poti spune ca ai taria de a-ti lasa viata pe mana lui, stiind ca nimic rau nu ti se va intampla si ca orice ar fi, e acolo pentru tine? intotdeauna? fara urme de indoiala?
Cine te cearta atunci cand o dai in bara? Cine te ridica atunci cand esti la pamant? Cine iti suporta toanele si totusi te iubeste pentru ca existi doar, si atat?

Daca raspunsul e da, atunci esti un om norocos! La fel ca mine!
Daca nu, ar trebui sa iti pui cateva intrebari.
Ce ar trebui sa faci sa meriti o asemenea sansa?
Unde ai gresit pana acum?

09 iunie, 2009

Fumeaza-ma


Fumeaza-ma..

fumeaza-mi visele,
..dorintele.
fumeaza-mi sufletul,
..si esenta fiintei mele.
fumeaza-mi idealurile,
..increderea in oameni.
fumeaza-mi iubirea,
..si ultimul gram de speranta.
fumeaza-mi zambetul,
..dorul.

fumeaza-mi fericirea,
..si amintirile.


fumeaza-ma
ca pe o ultima tigara..

Barbatii, o placinta din care gusti in fiecare zi

Am ajuns la o concluzie foarte imbucuratoare pentru noi fetele. :)
Barbatii sunt foarte vulnerabili in fata unei femei frumoase. Vad asta in fiecare zi.

Reprezinta sexul tare, cel puternic, in stare sa indure orice, sa mute muntii si marea din loc..dar totusi, in fata unei femei se inmoaie.
De ce?
De ce nu raman pe pozitii si atunci cand au in fata lor o femeie frumoasa si puternica?
De ce se zice ca in spatele unui barbat puternic se afla o femeie si mai puternica?
De ce barbatul nu ar fi complet fara o femeie?

Doar cu o privire, un look sexy si un pic de bronz poti face minuni, mai bine spus, poti transforma niste fiare in niste catelusi cu ochi blanzi care ar face orice pentru putina atentie din partea ta.

Te simti tu cea puternica cand vezi ca desi par niste masculi feroce, ii poti avea la degetul mic.
Poti manipula barbatii cum vrei tu, dupa dorintele si visele tale. Desi ei nu isi dau seama, fiecare femeie face asta, pentru ca e inzestrata cu "acel ceva" (de care nici ea nu e constienta uneori)

Se spune ca o femeie poate face un barbat bun sau rau, de ea depinde.
Hmmm...

Daca ne gandim bine, ei se aseamana foarte mult cu copii, de fapt cred ca multi dintre ei sunt niste copii in corpuri de oameni mari. Daca le dai o jucarie (o femeie) ii linistesti. Numai ca aici intervin si hormonii, care ii determina sa fie intr-o cautare continua de femei. Ei se lasa "condusi" mai mult de instinctul de reproducere, ceea ce ii face sa fie vulnerabili.

pentru ca femeia are puterea.
pentru ca vrea.
pentru ca poate.

06 iunie, 2009

Un minut = o viata

Imagineaza-ti un loc mirific in care vrei sa ajungi, o tara, un oras, locul viselor tale.
Imagineaza-ti ca e posibil sa ajungi acolo si sa stai ceva timp.
Imagineaza-ti ca intr-o saptamana chiar mergi in locul mult visat.

Mai sunt 2 zile pana la plecare.
Mai este o zi.
Ultima noapte..nu poti dormi. E prima data cand pleci asa departe de casa, de casa ta.
Te gandesti ce lasi in urma, te gandesti la prietenii tai, la mama, tata, fratele, sora, familia toata. Te gandesti la locul in care ai crescut, la amintirile impregnate in suflet si de care cu greu te desprinzi.
E dimineata. Mai sunt 2 ore. Verifici bagajul, te mai uiti o data in urma, inchizand usa cu greu.
Ai ajuns la aeroport, esti cu familia care se abtine cu greu sa nu planga, prietenii care te imbratiseaza.
Cu inima putin indoita te urci in avion, te instalezi comod, iti pui castile si te uiti pe geam. Incerci sa te linistesti cu gandul ca o sa ajungi unde ti-ai dorit.
Decoleaza avionul. Ii vezi pe toti cum iti fac din mana, mama plange, iar tata abia isi abtine lacrimile. Vezi orasul in care ai crescut din ce in ce mai indepartat, pana ajungi sa nu mai vezi nimic, decat norii.

Trece jumatate de ora. Auzi la un moment dat un mesaj de la pilotul avionului.
"Sunt turbulente, avem probleme, nu putem controla avionul, se va prabusi in aproximativ un minut si jumatate!"

Mai ai un minut de viata..pe cine suni in minutul acela? Si mai ales..ce ii zici?

Mama, tata, fratele, sora, prietena cea mai buna, iubitul?

Cum ii spui unei persoane dragi "adio"? Cum ii spui intr-un minut ceea ce nu i-ai spus poate intr-o viata intreaga?

Ce ar fi daca minutul ala l-ai valorifica viata intreaga? Ce ar fi daca ai face din viata ta zeci de minute in care le zici celor dragi ca ii iubesti?
Iti doresti ceva? Actioneaza "aici si acum".
Iubesti? Spune si arata "aici si acum"
Visezi? Indeplineste-ti visele "aici si acum"

Numara-ti viata in minute si amintiri (nu regrete) si traieste-o in secunde!

03 iunie, 2009

! Castrati-ma, va rog, eutanasiati-ma !

Asta e fraza care o aud din ce in ce mai des de la barbatii de pe strada. Bineinteles, ei nu o zic cu voce tare, dar stiu ca in adancul sufletului asta cer cu disperare.
De ce zic asta? Pentru ca am ajuns sa traim intr-o lume moderna unde libertatea de exprimare (in sensul propriu) e dreptul cel mai des folosit.

E interesant sa mergi pe strada si sa auzi mereu dorintele din ce in ce mai putin inabusite ale barbatilor care iti zic cat de multe lucruri ar face ei pentru tine, lucruri placute mai mult pentru ei.

E frumos totusi.. e frumos cand mergi pe strada linistita si un tip iti zambeste, iti priveste ochii indelung, sau se uita cu jind dupa tine. Te simti bine, frumoasa si de ce nu..dorita.
Dar situatia se schimba atunci cand "admiratorii" tai cresc in varsta.

1. E vara, cald, vantul adie usor. Tu urci incet Copoul, imbracata intr-o rochita de vara frumusica (nu vulgara), asculti forfota orasului, miroase atat de bine a tei, copacii parca te admira in urma, zambesti la copii de pe strada, te plimbi usor, esti calma si linistita. Pur si simplu simti ziua asta atat de frumoasa si de senina.

Si trece pe langa tine un libidinos (scuze, nu pot sa ii zic altfel) care iti recita din Eminescu cel de dupa blocuri, adica dorintele lui ascunse cand te vede pe tine, o fetiscana in comparatie cu el, care are 40 si ceva.
PAAF..se rupe filmul ala frumos care il traiai in urma cu 10 secunde. Te opresti o secunda si nedumerita iti pui intrebarea "Ce ai facut?"

2. Iesi cu fetele in oras, la film, la concert. Sunteti aranjate, cochete, frumoase (in limita bunului simt) si vorbesti cu ele, nu bagi lumea in seama, pentru ca in acel moment sunteti doar voi.
Si ca si in situatia de mai sus, numai ca de data asta sunt in grup, trec vreo 3 pustani pe langa voi si din nou, dorintele ascunse, spuse intr-un mod mai rustic, sa zic asa.

Starea de bine, de mai sus, cand un tip doar iti zambeste sau intoarce capul dupa tine, dispare in totalitate la auzul acestor "poezii de strada".

3. E cald, soare arzator, mergi grabita la facultate si nu bagi lumea in seama. Eventual mai povestesti ceva interesant la telefon si totusi parca ceva iti distrage atentia. Te opresti, te intorci si..stupoare! Un barbat de 30 si ceva de ani iti zambeste si iti pune o intrebare careia nici azi nu ii vezi rostul sau relevanta. "Crezi ca daca esti bronzata ai dreptul sa te grabesti asa?"
Hm..nu-i asa ca iti da de gandit o asemenea intrebare?

Cum spuneam, desi exista o asemenea libertate in tara, totusi tu ca fata nu ai acea libertate, nu poti sa iti pui mintea cu asemenea personaje, ci trebuie sa taci si sa inghiti.

Refuz sa cred ca doar la bratul unui tip poti sa nu ai parte de asa ceva. Refuz sa cred ca doar o prezenta masculina in jurul tau elimina "insectele" de care vorbeam.

Dar totusi, pentru o zi as vrea sa fiu eu baiatul, sa am puterea sa le intorc "favorurile".

"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul" (din pacate)

4. To be continued. (sunt sigura ca o sa mai fie)

02 iunie, 2009

Happy ending ?!

Am vazut acu cateva zile un film interesant, despre o iubire la prima vedere, dar care dureaza 10 ani desi cei doi sunt despartiti in acest timp.

Ma gandeam daca exista asa ceva intre noi, ma gandeam daca mai exista iubire pura intre oameni, daca doua persoane se pot iubi si se pot vedea doar unul pe celalalt in lumea asta agitata?

Mai poti oare sa iubesti cu adevarat?
Sa i te daruiesti intru totul? Sa uiti de tine, de toti din jurul tau si sa il vezi doar pe el? Sa iti rupi o bucatica din inima pentru a-l lasa sa plece, ca sa ii fie bine, desi tu ramai goala pe dinauntru?

Poti renunta la egoismul innascut care il ai si sa gandesti pentru doi?

Mai exista acea iubire pentru care a-i face orice, a-i innota marea intreaga sau a-i traversa desertul intreg doar pentru a-i vedea zambetul si atat? Doar sa il vezi zambind si eventual o imbratisare, sa ii simti caldura sufleteasca si trupeasca, fara alte cuvinte, alte gesturi sau mangaieri..

Daca exista, atunci unde e?

Mai poti oare sa iubesti o persoana asa cum e ea, cu tot egoismul si rautatea ce sunt in natura umana, cu toate defectele ei..si totusi sa ii vezi parca doar calitatile?

Ma intreb oare daca mai exista happy ending? Povestile de iubire de zi cu zi, de ani de zile, mai au happy ending, sau raman in cenusa amintirii, luata de vant o data cu timpul? Incep si se termina cu "a fost o data.." ?!

Mai poti visa la clipa cand te strange in brate si te simti de parca acolo e locul tau din totdeauna, de parca bratele lui sunt facute special pentru a te face pe tine sa te simti ocrotita? Cand ii simti respiratia calda langa pieptul tau sau cand ii vezi privirea ce te face sa te simti unica?

Mai ai putere sa visezi la momentul in care simti ca lumea dispare si ca esti doar tu si el, ca e doar al tau si tu esti doar a lui?


Astept..inca astept raspunsurile..

20 mai, 2009

Win & lose

Stii..ma gandeam cum pleaca unii oameni si vin altii din viata ta.
Ma gandeam cum pierzi ceva/cineva, dar castigi altceva, cum fiecare parte/domeniu din viata ta se ridica si in schimb coboara altul.
Asa e. Castigi ceva, dar neaparat trebuie sa pierzi altceva. De ce? De ce nu poti sa ai totul? Bine..nu totul, dar sa fii implinit pe toate ariile din viata ta.
Azi am tot ce imi doresc, azi merge totul bine, azi soarele imi zambeste, azi totul e senin..si totusi azi ceva lipseste..

Dar ma lupt cu lipsa asta, ma lupt sa nu simt golul, sa-l uit, sa-l dau altcuiva, sa il umplu cu orice altceva..
Azi am pierdut o parte din mine, o parte care mi-a luat o data cu disparitia ei si 2 ani din viata.
Azi trecutul m-a lasat in urma lui,
Azi am ramas cu inima ciobita,
Azi nu mi s-a dat ocazia de a alege,
Azi trebuie sa ma resemnez,
De azi inainte trebuie sa spun "te-am iubit" si nu "te iubesc", pentru ca oricum nu ar conta sau schimba nimic.
Azi sunt doar eu si amintirile, azi ele sunt parte din mine, azi ele imi aduc zambetul pe buze..
..azi mi-e dor..

16 mai, 2009

Blog rautacios

As vrea uneori sa fiu rautacioasa, dar sa nu imi para rau pe urma.
Sa pot face rau persoanei care imi face mie rau.
Sa fiu indiferenta, asa cum sunt si altii cu mine.
Sa lovesc inapoi cu toata fiinta mea.
Sa nu plac pe nimeni si la randul meu sa nu fiu placuta.
Sa dispar de pe fata pamantului.
Sa nu vad pe nimeni si nimeni sa nu ma vada pe mine.
Sa uit, asa cum altii ma uita.
Sa fiu eu cea egoista macar o data.
Sa nu iubesc pe nimeni si nimic.
Sa fiu singura.
Sa mint cu nerusinare.
Sa urasc cu tot sufletul meu.
Sa devin persoana de care ma feresc.

As vrea..dar nu pot..

15 mai, 2009

Dulce copilarie

Mai stii cum e sa fii copil? Mai stii cum e sa te strambi pe strada? Sau sa dansezi de nebun prin casa? Mai stii cum e sa lasi lumea sa creada ce vrea, fara a te mai gandi ca poate nu e bine sau frumos ce faci? Mai stii cand iti spunea bunica/bunicul povesti de odinioara, de acu zeci de ani?
Iti mai aduci aminte cum stateai pe soba incalzita, in odaia primitoare si plina de caldura sufleteasca si asteptai sa iti povesteasca bunicul cum a cunoscut-o pe bunica, cum erau atunci oamenii, lucrurile care pareau mai grele, dar totusi parca mai simple, pentru ca exista respect si IUBIRE.

Mi-au aparut in gand bunicii. A trecut ceva vreme de cand gandul nu m-a mai dus la ei..pentru ca stiu ca de fiecare data ma cuprinde o stare de dor stins si nostalgie. Dar acu vreau sa ii vad din nou vii in amintirea mea, vreau sa deschid un sertar si sa caut pe acolo franturi de imagini cu ei.
Tin minte cat de calde le erau mainile, cata iubire simteam in ochii lor si cat de dor mi-era de fiecare data de povestirile lor. Desi spuse la nesfarsit, de fiecare data pareau mai interesante.

Bunicul, mereu vesel, cu ochii sai deosebiti, de culoare caprui/verzui, ochi mereu inlacrimati la fiecare despartire, il tin minte cum ma tinea in brate si cum mereu imi lua apararea. Cat de ocrotita, de iubita si mandra ma simteam ca eram prima sa nepoata. Mi-e dor vocea plina de iubire, rasul colorat, privirea calda.

Mi-e tare dor de tot ceea ce reprezinta ei, doua persoane care de sus vegheaza asupra mea. Mi-e dor de atmosfera creata atunci cand eram toti, mi-e dor de imaginea casei in care am crescut, imagine care acum pare lipsita de viata fara ei.
Mi-e dor de copilarie, mi-e dor sa pronunt cuvantul "tataie", "mamaie" si mi-e dor de vocea lor care sa raspunda la chemare..

14 mai, 2009

Aici si Acum

Ma gandeam azi cat de trecatoare e viata, cat de repede se pot schimba lucrurile, persoanele din jurul tau.
Ce e azi? Ce e maine? Cine sunt eu? Cine esti tu, cel alaturi de mine?
Cat de bine poti cunoaste vreodata o persoana? Cat de mult te poate surprinde actiunile unui om? Pana unde poate ajunge gandirea cuiva? Oare cat de mult rau ar fi in stare sa faca?
Ce faci cand tocmai un prieten iti da o palma? Ce faci cand te trezesti singur intr-o mare de oameni dintr-o data?
Se spune ca viata trebuie traita "aici si acum". Imi place asta "aici si acum". Aici si acum sunt eu, pentru tine..pentru ea, pentru el. Dar tu nu vezi, tu te vezi doar pe tine si viata ta.
Din pacate, uneori viata nu poate fi traita "aici si acum" pentru ca te lasi doborat de probleme, de oamenii care trec pe drumul tau si te imbrancesc pentru a-si face loc pe drumul lor, pentru ca uiti sa mai zambesti cu adevarat, uiti sa mai fii fericit, uiti cine esti tu, si cine sunt ceilalti.
Persoanele din viata ta..de ce le vezi abia dupa ce pleaca? De ce nu le vezi in momentul cand sunt langa tine si te tin de mana atunci cand ti-e greu?
Toate trec, altele noi vin, si tu ramai doar cu amintirea zilei cand zambeai sub soare, cand mergeai pe strada si un copil mititel care abia invata sa mearga iti zambeste tie, un strain. Uiti.. pentru ca uitarea face parte din noi, pentru ca timpul sterge incet amintirea frumos pusa deoparte intr-un sertar din mintea ta.

12 mai, 2009

Dialog cu marea



M-am intalnit cu cineva drag, de care mi-a fost dor.


A ramas la fel..dar totusi parca pe zi ce trece e mai frumoasa.


Am vrut sa iau macar o bucatica din ea cu mine.. mirosul sau specific..firele de nisip fine..scoicile de tot felul..soarele care e mai calduros si parca mai primitor..oamenii..linistea de acolo..sunetul valurilor..



Soare..apa..valurile trosnind..mirosul inconfundabil al algelor si al nisipului ud..senzatia de caldura pe care o ai atunci cand mergi descult pe nisip sau pe mal si din cand in cand te lovesc usor valurile pe picioare..un om plimbandu-se cu cainele care zburda pe plaja..oamenii care stau intinsi pe nisipul fierbinte sorbind parca din razele soarelui.. Ce poate fi mai frumos?


Am avut 2 zile de liniste..doar cu sunetul valurilor si mirosul marii...acel miros de care nu ma mai saturam, soarele jucaus si nisipul fierbinte.


Vreau inapoi..vreau sa ma trezesc in camera de la ultimul etaj, cu geamul imens in fata de unde zaream marea, vreau din nou razele soarelui sa ma mangaie usor in timp ce eu ma joc in apa care atinge nisipul, vreau sa imi bata iar vantul prin par si singurul lucru care sa il vad sa fie marea..albastrul si maretia ei. Si in rest, sa dispara orice altceva, sa fiu doar eu si ea..

05 mai, 2009

Dor de casa..de trecut..


Copil dezorientat, minuscul in comparatie cu maretia lumii, nesemnificativ..si singur..
Asa ma simt acum..ca si cum nu am existat vreodata, ca si cum nu ar conta daca plec sau raman, cum sau ce fac.

Mi-e dor de copilarie, de gradinita draga, de clasa intai, de clipele in care credeam ca mama poate face sa dispara tot ce e rau..o simpla imbratisare de a ei ma facea sa ma simt in siguranta, mi-e dor sa cred in Mos Craciun, mi-e dor de iernile din copilarie, de fulgii de nea..
Si acum am ramas cu acea senzatie, acel sentiment de siguranta in bratele mamei..de fiecare data cand mi-e greu simt nevoia imbratisarii ei calde si de o singura fraza: o sa treaca totul.. si deja e mai bine. Cum se poate ca cineva sa aiba atata putere? Cu o imbratisare sincera si calda si o fraza atat de simpla si totusi..sa te simti mai bine. Mi-e dor de acel sentiment..

Am nevoie de o imbratisare calda, de un pupic pe obraz, de o mana care sa ma ridice cand sunt la pamant, de un "te iubesc" soptit la ureche..
Am nevoie sa iubesc, sa fiu iubita..
Am nevoie de incredere, de stabilitate, de siguranta..
Am nevoie sa simt ca sunt de folos cuiva, sa stiu ca sunt dorita..
Am nevoie de cineva caruia chiar ii pasa, de mama, de tata, de bunici, de prieteni, de voi toti cei care m-ati iubit candva..
..va simt lipsa..

04 mai, 2009

De ce?



De ce suntem toti atat de diferiti si totusi atat de asemanatori?
Fiecare e unic in felul lui, dar totusi suntem toti la fel..la fel de egoisti, la fel de fericiti.
Probabil sta in natura umana sa raneasca, sa minta, sa ia tot ceea ce crede ca ii apartine fara a cere voie macar.
In felul asta, nu conteaza cine esti, frate, sora, prieten, iubit, iei ceea ce crezi tu ca iti apartine de drept. Daca iubesti pe cineva, in mod obligatoriu trebuie sa iei inapoi iubirea care o daruiesti.

De ce trebuie sa fim asa egoisti?
De ce nu putem iubi fara sa cerem nimic in schimb?
De ce la fiecare palma primita, trebuie sa dam si noi una inapoi?
De ce nu putem ierta mai usor?
De ce nu putem uita nimic?
De ce in schimb uitam lucrurile frumoase, dar cele urate mereu ne bantuie?
De ce invatam sa traim clipa si prezentul abia dupa ce am ajuns pe marginea prapastiei?
De ce zicem "te iubesc" abia dupa ce pierdem o persoana draga?
De ce uitam sa ne bucuram si sa zambim sincer?
De ce mereu suntem constransi de faptele altor persoane?
De ce nu putem face ce ne dorim mai mult?
De ce fericirea e atat de relativa, dar totusi atat de greu de atins?
De ce dureaza atat de putin clipa de bucurie?
De ce?

Ce ar fi daca..


De ceva vreme ma bantuie un gand..
Ce ar fi daca am stii ce e bine, ce e rau, ce alegeri sunt corecte sau care e drumul care trebuie urmat pentru a-ti fi tie bine, dar fara a-i rani pe ceilalti din jurul tau?
Ce ar fi daca am stii ce ne rezerva viata?
Stiu..ar fi plictisitor, nu ar mai fi nimic nou si interesant.
Dar in acelasi timp, am stii ce va urma, indiferent de decizia luata sau drumul urmat de noi. Ar fi mai usor..probabil am simti ca ni s-ar lua o piatra de pe umeri, ca nu mai suntem noi responsabili de schimbarea unui lucru, a unei vieti, comportament sau drum. Am stii ca nu am contribuit cu nimic, si totul este deja scris pentru noi.

Dar poate chiar asa este. Poate noi suntem doar niste pioni intr-un joc imens, doar niste omuleti care isi joaca rolul deja scris, care nu isi dau seama ca orice ar face ei, viata merge mai departe, cu sau fara persoana lor, ca lumii nu ii pasa daca vreunul sufera sau plange, ca totul trece..

Sunt momente in viata cand as vrea sa mi se zica raspunsul sau alegerea corecta..Acum e unul dintre ele. Acum ma simt un copil marunt si dezorientat.

Pentru prima oara as vrea sa nu fiu eu cea care alege, as vrea sa ma scap de aceasta sansa, as vrea sa aleaga altcineva pentru mine, sa imi zica asa e corect, asa e bine, ai incredere in mine..sa cred cu tarie ca asa va fi si sa nu regret nimic.
Dar nu e nimeni, si tu tot singur ramai, cu gandurile, cu deciziile care trebuie luate, cu lumea ta..