16 mai, 2011

Daca rautatea ar durea...bine ar fi mai fi!

Mi-e greu sa inteleg rautatea oamenilor, acea rautate infinita si fara margini. Poate deseori fara o baza reala.
Nu pot suporta oamenii care nu au o viata a lor, sau daca o au, ii intereseaza mai mult vietile altora.
De ce nu putem fiecare sa vedem cum putem sa imbunatatim vietile noastre, dar in schimb avem timp sa analizam ce are vecinul/vecina si normal, cum si de ce are.
E normal, omul e nascut cu aceste sentimente de ura, invidie, ciuda si rautate. Dar intrebarea mea e, pana unde ajung aceste sentimente? Pana cand?
Dupa parerea mea, e cel mai greu sa traiesti printre oameni, pentru ca mereu trebuie sa faci compromisuri, mereu trebuie sa ai in minte ca nu esti singur pe lume si ca nu poti face doar ce vrei tu ca individ. Desigur, sunt si momente infinit de placute langa cei dragi.
Dar, indiferent despre cine vorbim acum, fie ca e vorba de o persoana draga, fie ca e un strain, un lucru e cert (in mintea mea cel putin) e extrem de greu sa supravietuiesti in jungla umana.
Rautatea. Invidia. Sentimente urate, dar cu care totusi, eu ca om, ma intalnesc tot mai des si nu inteleg modalitatea prin care se inmultesc aceste sentimente.
E clar, se intampla foarte des ca altii sa aiba ce ne dorim noi, iar noi sa ne spetim ca sa obtinem acel ceva, dar asta inseamna ca avem dreptul sa dam in cap celui care are? Doar pentru ca lor le-a fost mai usor decat noua?
Recunosc, eu ca fata, deseori vad la alte persoane lucruri care imi plac, dar nu stiu cum se intampla, ca tot timpul gasesc alte lucruri si mai frumoase pe care, in final le si obtin.

Daca esti o persoana ce strange zi de zi invidie, ciuda si ura, atunci ce te astepti sa primesti la schimb?
De ce sa nu incercam sa fim mai buni, sa strangem cat mai multe momente si amintiri placute, care sa ne tina sufletul cald?