10 noiembrie, 2009

Romania noastra mult iubita!

Dupa 2 zile de febra, frisoane, dureri si pastile m-am hotarat azi dimineata sa ma duc in sfarsit la doctor ca sa nu vina el cu ambulanta la mine.

Ma duc la cabinetul din campusul studentesc unde doctorita nu era venita, era racita si ea de la atatia bolnavi.

M-am dus apoi la Policlinica Studentilor. Dupa ce astept o ora, reusesc sa intru in cabinet unde aflu ca de fapt doctorita nu era si ca daca vreau ceva trebuie sa ma inscriu la ei si sa ma retrag de la vechiul doctor de familie din Suceava.
Am plecat si de acolo si m-am intors la cabinetul din campusul studentesc unde ar fi trebuit sa fie cea de-a doua doctorita. Din nou, dupa ce am asteptat o ora si jumatate la rand, aflu ca doctorita nu e, fiind si ea bolnava. Asistenta ne da o speranta sa intram totusi in cabinet ca o sa ne dea ceva pentru cei raciti tare. Reusesc sa intru in cabinet, ma intreaba ce ma doare si ce simptome am, pentru a-mi da de fapt o trimitere (de care nu aveam nevoie) la Spitalul de Boli Infectioase. Atat!

Nervoasa si agitata la culme ma duc la acest spital faimos, unde erau 2 randuri lungi cat zidul chinezesc de oameni care asteptau, 2 cabinete si doar o singura doctorita. Toata lumea statea afara, unde era frig si batea vantul, pentru ca salile de asteptare erau foarte mici.
Dupa vreo 2 ore ajung la medicul de garda si ma consulta rapid si fara prea multa atentie. Imi zice ca am bronsita si e intr-un stadiu avansat si o infectie urata la gat. Si ca neaparat imi trebuie antibiotice puternice. Normal ca acestea costa mult si ea nu dadea compensat asa ca ma trimite intr-o alta camera unde mi se face "o fisa de o zi" in urma careia trebuia sa primesc medicamentele gratuit.

Fericirea mea s-a spulberat cand mi s-a zis ca trebuie sa vin sa iau medicamentele pe la ora 6 (atunci fiind ora 4). In ciuda faptului ca ma simteam extraordinar de rau, de frica sa nu se agraveze, am mai asteptat 2 ore.
Ma duc in corpul de spital indicat de doctorita sa iau medicamentele unde mi se spune ca de fapt doctorita trebuie sa vina sa imi scrie medicamentele (pentru ca nu le-a scris cand m-a consultat) si ca ea intarzie pentru ca mai are pacienti.

In momentul ala, la cat de rau ma simteam, am clacat si am bufnit in plans pe coridor. Eram de la ora 10 pe la cabinete, nu mancasem nimic si deja nu ma mai puteam tine pe picioare.
Intr-un tarziu apare si doctorita care ne ia iar pe rand pe toate cele 10 persoane (care asteptau fie pentru medicamente, fie pentru rezultatele unor analize). Aflu ca de fapt antibioticele alea puternice si scumpe sunt de fapt coldrexul si amoxacilina. A scris pentru fiecare medicamentele si cand sa ni le dea, ni se zice ca una din asistente trebuie sa mearga la farmacia din curtea spitalului sa le ia ea personal.

Dupa inca 40 de minute de injuraturi si nervi, apare asistenta care tot ea se grabea sa ni le dea cat mai repede fara ca macar sa ne explice frumos cum trebuie luate.

O precizare..noi toti care asteptam medicamentele eram chiar la etajul unde erau in "carantina" cei bolnavi cu virusul AH1N1. Dupa ce am luat medicamentele nici macar nu mai aveam putere sa ma bucur ca in sfarsit plec acasa, ma dureau toate si parca pluteam.

Stiam ca se pot intampla multe in Romania noastra, dar niciodata nu m-am gandit ca poti sta la doctor de la 10 dimineata pana la 7 seara pentru coldrex si amoxacilina.
Dar..

"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul".

03 noiembrie, 2009

Pentru mine..

Iubesc agitatia care ma inconjoara in fiecare zi, iubesc toate persoanele cu care imi impart viata (chiar si in ciuda momentelor mai putin placute), iubesc ceea ce fac si tot ce am avut parte pana acum.

Anul acesta de facultate e foarte agitat chiar de la inceput, dar nu regret nimic. Am avut parte de experiente foarte interesante. Desi au fost momente cand preferam sa lenevesc in caldura patului meu, nu regret ca am pierdut atatea weekenduri si atatea zile in sediul AIESEC.

Am muncit si am reusit sa devin intervievator si trainer in AIESEC Iasi. Am tinut primele interviuri si sunt bucuroasa sa vad unele persoane care acum sunt membrii noi in AIESEC si imi multumesc. Apoi am reusit sa imi inving (cel putin pentru inceput) emotia de a vorbi in public. Am tinut primele mele training-uri si sunt destul de mandra de cum m-am descurcat. (avand in vedere ca a fost prima oara). Mi-am dat seama ca imi place sa fac asta, imi place sa fiu in fata unor oameni si sa le vorbesc.

Unul din lucrurile care am decis sa le fac anul asta e sa nu treaca nici o saptamana fara sa nu ies sa dansez cu prietenii mei. Imi place enorm sa dansez, ma simt cel mai bine atunci cand corpul imi vibreaza pe muzica si nu mai conteaza nimic din jur. Momentul in care ma simt cel mai bine in pielea mea si in care radiez de fericire (orice ce ar fi in viata mea). Atunci sunt eu cu adevarat.

Un alt moment din viata mea care pur si simplu il ador e plimbarea de seara. Dupa o zi agitata, lunga, cu divergente, rasete multe, munca, emotii..sau orice altceva..seara cand vin acasa e momentul cel mai linistitor.
In ciuda frigului de afara, chiar daca imi ingheata mainile in manusi si nasucul in fular, nimic nu mai conteaza. Atunci e singurul moment in care sunt doar eu cu mine. Iubesc Iasul seara, iubesc sa ma plimb singura pe strada, sa fiu doar eu, luminile si muzica din casti.

Intr-o seara m-am oprit la Rapa Galbena.. e un loc magic, mai ales seara. Cu toate luminile si cu luna zambind de sus parca eram pe alta lume.
Cand vin seara acasa, in linistea din jurul meu, am timp sa ma regasesc, sa imi fac liniste in ganduri ..si sa iubesc mai mult orasul in care stau..sa ma simt norocoasa pentru ceea ce am.

Intr-adevar, viata mea nu e perfecta, simt uneori ca lipseste ceva..o parte din mine, mai primesc palme de la prieteni sau am certuri cu persoane dragi..Dar asta e viata, nimic nu e perfect si am ajuns sa cred ca trebuie sa existe si momente de genul asta, altfel totul ar fi plictisitor. Am incuiat undeva intr-un sertar ros de trecerea timpului nostalgia si parerile de rau, tot ce am simtit candva. Stiu ca nu pot sterge momentele neplacute din viata mea pentru ca fac parte din mine si din ceea ce sunt acum.

Am totul.. prieteni, chiar si oameni care nu ma agreeaza, iesiri in oras, nopti albe, lacrimi, rasete.. Am o viata plina cu de toate..
Ce mi-as mai putea dori?
Mai am dreptul sa mai cer ceva cand am atatea?