In urma ultimelor experiente cu oamenii dragi din viata mea, mi-am promis mie insami ca o sa ma schimb. Imi promit solemn ca de acum voi fi alta persoana. Chiar daca inghit in sec, chiar daca o sa am nenumarate pareri de rau si regrete, nu o sa imi mai calc pe orgoliu pentru oamenii dragi.
In general, pentru oamenii apropiati sufletului meu sunt in stare de orice, fac totul si o fac din inima. Dar urasc sa fiu luata drept proasta, sa fiu calcata in picioare pe nedrept si mai ales sa nu fiu apreciata pentru ceea ce fac.
Nu mi-a placut niciodata sa ma comport urat intentionat cu o persoana sau sa fac lucruri pe care pe urma sa le regret. De aceea, intotdeauna m-am ghidat dupa ideea de a nu face lucruri care nu as vrea sa le patesc eu. Dar totusi suntem oameni si e normal sa mai gresim. Si la fel de normal e sa iertam la randul nostru cand cineva greseste.
Dar aici problema e daca acea persoana invata din greselile pe care le face. Daca nu invata nimic, inseamna ca e nesimtita si nu ar trebui sa faca parte din viata ta.
Am pus STOP actiunilor mele altruiste de a ajuta oamenii la nevoie. Nu mai las de la mine pentru a le fi altora bine. Am vazut ca e in zadar gestul asta. Foarte putine persoane apreciaza acest lucru.
Pun START ideii de a ma gandi intai la mine, de a ma gandi de doua ori inainte sa sar in ajutorul cuiva. Pentru ca am simtit pe propria piele uratul sentiment de a nu fi apreciat cu adevarat. Degeaba incerci sa ii faci fericiti sau macar sa ii multumesti pe cei din jur, pentru ca ei tot orbi raman.
Pun CONTINUE faptului ca o sa imi pastrez prietenii adevarati aproape, dar pe cei care sunt in viata mea doar pentru a-si face simta prezenta incet incet o sa ii indepartez. Nu mai vreau figurine de plastic in jurul meu. Nu mai vreau stane de piatra ca prieteni.
Am ajuns inca o data la concluzia ca viata e prea scurta ca sa te lupti pentru altii, ca sa ii faci pe altii fericiti, iar tu cand ai nevoie sa fii lasat deoparte.
Nu inteleg multe lucruri pe lume, cu atat mai putin oamenii. Dar am incetat sa mai incerc sa ii inteleg. Sunt inca un copil in adandul sufletului, dar un copil care stie ce vrea si s-a saturat sa fie calcat in picioare tocmai de oamenii dragi.
E toamna.. e soare, e ultimul an de facultate, am aproape tot ce am nevoie.. si poate chiar mai mult uneori.. O zi de toamna insorita, frunze colorate fosnind in urma pasilor mei, o melodie linistitoare in casti.. si sunt fericita. Nu am nevoie de mai mult.
Nu e perfecta viata mea, dar o iubesc asa cum e. Si vreau sa ma bucur de fiecare clipa din ea, in felul meu.
Betia.Gandului