Copil dezorientat, minuscul in comparatie cu maretia lumii, nesemnificativ..si singur..
Asa ma simt acum..ca si cum nu am existat vreodata, ca si cum nu ar conta daca plec sau raman, cum sau ce fac.
Mi-e dor de copilarie, de gradinita draga, de clasa intai, de clipele in care credeam ca mama poate face sa dispara tot ce e rau..o simpla imbratisare de a ei ma facea sa ma simt in siguranta, mi-e dor sa cred in Mos Craciun, mi-e dor de iernile din copilarie, de fulgii de nea..
Si acum am ramas cu acea senzatie, acel sentiment de siguranta in bratele mamei..de fiecare data cand mi-e greu simt nevoia imbratisarii ei calde si de o singura fraza: o sa treaca totul.. si deja e mai bine. Cum se poate ca cineva sa aiba atata putere? Cu o imbratisare sincera si calda si o fraza atat de simpla si totusi..sa te simti mai bine. Mi-e dor de acel sentiment..
Am nevoie de o imbratisare calda, de un pupic pe obraz, de o mana care sa ma ridice cand sunt la pamant, de un "te iubesc" soptit la ureche..
Am nevoie sa iubesc, sa fiu iubita..
Am nevoie de incredere, de stabilitate, de siguranta..
Am nevoie sa simt ca sunt de folos cuiva, sa stiu ca sunt dorita..
Am nevoie de cineva caruia chiar ii pasa, de mama, de tata, de bunici, de prieteni, de voi toti cei care m-ati iubit candva..
..va simt lipsa..